Ministrul PSD – Dobre: Buget de zeci de milioane de lei pentru finalizarea domeniul schiabil Voineasa si centrul de tratament Govora
Trimisul special al AGERPRES, Daniel Badea, transmite: Domeniile schiabile de la Voineasa, Câmpulung Moldovenesc și Straja, precum și centrele de tratament din Borsec și Govora sunt investiții ce se vor finaliza în perioada următoare, cu un buget de aproximativ 25 de milioane de lei, a anunțat, miercuri, ministrul Turismului, Mircea Dobre, la Târgul Internațional de Turism de la Berlin (Internationale Tourismus Börse).
‘Prioritatea noastră este faptul că, la ora actuală, trebuie să facem o analiză în ceea ce privește investițiile deja începute. După cum am mai spus-o și public, la ora actuală ce putem face până la partea de rectificare este finalizarea a trei domenii schiabile — Voineasa, Câmpulung Moldovenesc și Straja, apoi centrul balneo de la Borsec și centrul de kinetoterapie de la Govora. Suma nu este una foarte mare, vorbim despre aproximativ 25 de milioane de lei, pe care îi vom da unităților administrativ teritoriale, în așa fel încât să finalizeze aceste investiții începute cu foarte mult timp în urmă. În continuare, facem o analiză a tuturor investițiilor care sunt aproape de finalizare și atunci să înaintăm o sumă de bani către aceste unități administrativ teritoriale, să le poată finaliza’, a afirmat Dobre.
Ministrul Turismului a precizat, totodată, că până la data de 1 iulie 2017 trebuie finalizat Master Planul de Investiții, la care un aport decisiv îl vor avea unitățile administrativ teritoriale.
‘Până la 1 iulie 2017, trebuie să realizăm Master Planul de Investiții. La ora actuală, suntem în calendar, în sensul că marea majoritate a unităților administrativ teritoriale au răspuns la scrisoarea înaintată de Ministerul Turismului în ceea ce privește obiectivele pe care vor să le treacă în acest Master Plan. Trebuie să acordăm un mare interes acestui Master Plan, în așa fel încât, în momentul în care avem un temei legal, coerent să putem să analizăm, să folosim acest Master Plan pentru a închide și desfășura investiții pe cele mai importante obiective turistice din toate județele, pentru că UAT-urile trebui să ne spună nouă ceea ce este mai reprezentantiv la ei, și nu Ministerul Turismului. Cei care conduc aceste unități sunt cei mai îndreptățiți să o facă’, a explicat ministrul.
Ministerul Turismului promovează România la cel mai mare târg de turism din lume, Internationale Tourismus Börse (ITB), organizat de miercuri până duminică în Berlin, Germania.
Pe toată perioada târgului vor avea loc demonstrații de încondeiat ouă, olărit — ceramică de Cucuteni, realizare și design de port popular românesc și bijuterii tradiționale. Înalți oficiali ai țărilor prezente la târg, tour-operatori, jurnaliști români și străini sunt invitați să ne cunoască muzica, dansurile populare, gastronomia tradițională la ‘Seara Românească’, un eveniment care îi are ca amfitrioni pe Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, respectiv Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului.
În cadrul evenimentului vor performa Ansamblul ‘Dor Românesc’ din Bistrița — Năsăud, județ partener al ediției din acest an al ministerului la ITB Berlin, și Jezebel, interpretă de muzica tradițională românească în stil rock, jazz și operă.
La ediția din acest an a ITB Berlin, la standul României își prezintă ofertele 40 de expozanți, tour-operatori, administrații publice și asociații de promovare, din toată țara.
Standul României are o suprafață de 239 de metri pătrați în complexul expozițional care totalizează circa 160.000 de metri pătrați. România are o participare constantă la acest târg, dedicat atât specialiștilor din domeniul turismului, cât și vizitatorilor, încă din 1970.
În acest an, partenerul oficial al ITB Berlin este Botswana, conform parteneriatului semnat, în 2016, de ministrul Turismului Tshekedi Khama al II-lea și Christian Göke, CEO al Messe Berlin GmbH. Republica Botswana a fost prezentă la ITB Berlin, în fiecare an, din 1984.
AGERPRES