CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA, LA TÂRGUL DE TURISM AL OLTENIEI!
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a deschis azi, 10 martie a.c., standul judeţului Vâlcea la Târgul de Turism al Olteniei, care se desfăşoară, la Craiova, în perioada 10 – 12 martie 2017.
„Am avut bucuria ca împreună cu prietenii şi colegii mei de la Consiliul Judeţean Vâlcea să deschidem, astăzi, standul de prezentare al judeţului Vâlcea la cea de-a II-a ediţie a Târgului de Turism al Olteniei.
Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, în special colegelor de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea, care au amenajat standul nostru, şi meşterilor populari, artizani ai prelucrării lutului şi borangicului, care ni s-au alăturat pentru a prezenta, pe viu, publicului larg, aceste nobile meşteşuguri.
Sper ca în aceste zile să convingem cât mai mulţi vizitatori că Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România şi că merită vizitat şi explorat, atât pentru frumuseţea cadrului natural şi a lăcaşelor monahale, cât şi pentru superbele tradiţii, păstrate cu sfinţenie de oamenii acestor locuri, din cele mai vechi timpuri.
Închei prin a vă spune că astăzi, aici, s-a născut o idee: Organizarea unui târg regional de turism, la Vâlcea.” – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean.
Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.
Râmnicu Vâlcea
10.03.2017