|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Amărăşti, Constantin Drăghici, se p..şă pe el de teama contabilei! 

Draghici Amarasti

Primarul din Amărăşti, Constantin Drăghici, este un om de pus la rană! Un om cu bun simţ, cuminte, ascultător. Mai ales ascultător… şi naiba ştie de ce temător de contabila instituţiei. În urmă cu mai mult de un an, firma editoare a Ziarului de Vâlcea a încheiat un contract de prestări servicii – publicare anunţuri cu Primăria Amărăşti. Valoarea (atenţie!) 100 lei lunar. Ziarul de Vâlcea a prestat serviciile, alocând spaţiul necesar anunţurilor primăriei respective şi am trimis, conform contractului, facturi de câte 100 lei în fiecare lună. Nu a fost plătită nici una dintre facturi! Luând legătura cu contabila Primăriei Amărăşti pe aceasta au apucat-o istericalele şi a început să strige ca din gură de şarpe că ea nu are facturile şi nici contractul. Tanti contabila ne-a mai şuierat printre dinţi că ea oricum, şi dacă avem contract, nu plăteşte facturile! Bezna minţii! Mergând pe fir, am aflat că facturile şi contractul se află în sertar la primar, care nu le-a dus la contabilitate de teama contabilei. Mare ţi-e grădina, Doamne! Păi, domn primar, dacă ştiai că aşa stă treba de ce mama naibii nu ne-ai spus să reziliem contractul, să nu mai alocăm spaţiu publicistic Primăriei Amărăşti?!

Să ne fie scuzată exprimarea din titlu, dar primarul din  Amărăşti chiar se pişe pe el de teama contabilei! Ce oameni!

Bineînţeles că nu ne cramponăm de cei 1100 de lei neîncasaţi de la Primăria Amărăşti, dar este de neînţeles atitudinea acestor indivizi…

Pentru recuperarea sumelor am demarat acţiune în instanţă, cu penalizările de rigoare suma s-a triplat. Mulţumim doamnă contabilă, mulţumim domn primar!

Leave a Response