Primarul Florinel Constantinescu şi-a propus dezvoltarea infrastructurii utilitare şi turistice din Călimăneşti
Până în anul 2020, primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, şi-a propus o dezvoltare armonioasă, la baza căreia vă sta strategia de dezvoltare a oraşului Călimăneşti. „Vă spun sincer că ne gândim în special la dezvoltarea infrastructurii utilitare şi cred că este normal să procedăm aşa, dar şi la dezvoltarea infrastructurii turistice. Este păcat să vezi că o localitate cum este Călimăneşti, fiind o staţiune balneară, nu se poate dezvolta pe ambele segmente în acelaşi timp. Este un miracol totuşi că funcţionează atât de bine, noi avem la fiecare sfârşit de săptămâna hotelurile şi pensiunile pline. Mai ales în această perioadă, numărul turiştilor a crescut formidabil. Infrastructura turistică trebuie dezvoltată şi menţinută, pentru că altfel te duci până la un anumit punct şi dacă lumea nu mai este mulţumită, atunci rişti să nu mai fii la fel de atractiv. Posibilităţi de dezvoltare există, avem o strategie de dezvoltare bine pusă la punct, pe care intenţionăm să o urmăm întocmai. Această strategie de dezvoltare poate este mai importantă decât orice alt proiect realizat până acum”, a declarat primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu. Administraţia locală şi-a propus accesarea de proiecte atât pentru înfrumuseţarea staţiunii, cât şi pentru dezvoltarea infrastructurii utilitare, dar lipsa fondurilor şi întârzierea proiectelor împiedică o dezvoltare rapidă: „Suntem pe făgaşul cel bun, dar simţi că este nevoie de mai mult şi te gândeşti ce poţi oferi, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de fonduri. De exemplu, avem un proiect pentru modernizarea parcurilor balneare. După ce va fi realizat acest proiect, primăria se obligă să angajeze 15 persoane care se vor ocupa de întreţinerea acestor obiective, persoane care trebuie plătite. Ca o concluzie, orice proiect accesat pentru înfrumuseţarea staţiunii necesită ulterior fonduri pentru întreţinerea lui şi, nefiind un proiect care să producă venit, cheltuielile vor trebui suportate din bugetul local. Din acest motiv am introdus o taxă pentru promovarea staţiunii, pe care proprietarii de pensiuni o plătesc către primărie. Totodată este nevoie de cultură, iar pentru evenimente culturale trebuie să plăteşti. O staţiune balneară fără cultură şi istorie este săracă”. Printre proiectele pe care administraţia locală le are în vedere în acest mandat se numără modernizarea căilor de agrement în zona Păuşa- Brezoi, amenajarea falezelor şi crearea unei noi configuraţii a oraşului privind zona centrală, parcările şi trotuarele, precum şi o modernizare substanţială a străzilor de pe raza oraşului.