Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi la Mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Ioan Rusul – Mălaia 

La sărbătoarea hramului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a aşezat în sfântul lăcaş racla de argint cu părticele din moaştele Sfântului Mucenic Ioan Rusul, ocrotitorul mănăstirii, arătând că „sfântul s-a arătat a fi mare făcător de minuni încă din timpul vieţii sale, iar după primirea cununei muceniciei, datorită minunilor săvârşite, a fost cinstit nu doar în Insula Evia, în localitatea Procopi unde se află sfintele sale moaşte, ci în întreaga Biserică”.

Părintele Arhiepiscop a arătat totodată că bucuria duhovnicească din Duminica a treia din Post este dată de cinstirea Sfintei Cruci, cea „prin care ajungem la Înviere, întrucât prin cruce a venit mântuirea la toată lumea, iar acum revarsă razele cele luminoase ale Învierii lui Hristos. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 14-15). Mântuitorul Hristos, prin Cruce surpând moartea, ne-a dăruit întru ea viaţă veşnică, şi orice om care doreşte să se împărtăşească de această viaţă trebuie să-şi asume crucea dăruirii de sine lui Dumnezeu. De acest fapt ne încredinţează cântarea liturgică Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!, pentru ca o altă cântare să ne îndemne  să ne apropiem curăţiţi cu postul, cu căldură să sărutăm lemnul cel preasfânt cu laude, pe care Hristos răstignindu-Se, a mântuit lumea ca un milostiv.  

Sfânta Cruce a fost preînchipuită în Vechiul Testament de pomul vieţii în Rai, de corabia lui Noe  prin care s-a izbăvit neamul omenesc, în viaţa patriarhului Avraam prin scara pe care acesta a văzut coborând şi urcând îngerii lui Dumnezeu. A fost preînchipuită de binecuvântarea pe care Iacob a dat-o fiilor lui Iosif, pentru că atunci când i-a binecuvântat şi-a aşezat mâinile cruciş deasupra capetelor lor şi i-a binecuvântat cu puterea lui Dumnezeu. În chip deosebit, Sfânta Cruce este preînchipuită în Vechiul Testament prin şarpele de aramă care se ridică pe o cruce în pustie şi-i izbăveşte de la moarte pe cei care, muşcaţi de şerpi fiind, privesc cu credinţă la această cruce.

Sfanta Cruce rămâne însă altarul pe care a fost jertfit Mântuitorul Hristos, devenind obiectul sfânt şi mântuitor pentru orice creştin. Crucea devine pentru cei ce se mântuiesc, puterea lui Dumnezeu, iar pentru cei ce nu cred, prilej de sminteală, cum învaţă Sfântul Apostol Pavel. De aceea, fiecare dintre noi suntem datori să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci pentru că aceasta este întărirea Bisericii, păzitoare nebiruită, putere asupra vrăjmaşilor, iar asumarea ei este lauda monahilor, lauda binecredincioşilor creştini şi puterea împăraţilor”, a încheiat Înaltpreasfinţia Sa.