|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

├×ăranii vâlceni vor avea pensii mai mari 

 Din toamnă,

 

├×ăranii vâlceni vor avea pensii mai mari

 

Din această toamnă, este posibil ca mulţi dintre agricultorii vâlceni să aibă pensii mai mari, în urma majorării punctului de pensie. Începând cu data de 1 septembrie 2007, pensiile agricultorilor ar putea cunoaşte o creştere semnificativă, după ce punctajul pentru fiecare an lucrat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii vâlceni din zonele care nu au fost cooperativizate pe perioada comunistă va reprezenta, conform legii, 0,57255 puncte. Majorarea se va aplica şi persoanelor ale căror drepturi de pensie nu au fost majorate în conformitate cu actul normativ privind majorarea pensiilor din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor, respectiv persoanele care beneficiau şi de altă pensie decât cea de agricultor. Directorul Casei de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu spune că în următorul deceniu, persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare. Până acum, termenul era de cinci ani. Începând cu data de 1 septembrie, se intenţionează şi majorarea cu cinci la sută a valorii punctului de pensie, care în prezent este de 396,2. Legea pensiilor a suferit modificări, astfel că admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii, şi nu de 30 de zile cum era până acum. Angajatorul avea şi are în continuare obligaţia să depună declaraţiile nominale la Casa de Pensii, nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale. Până acum, Casele de Pensii erau puse în imposibilitatea emiterii deciziilor de pensionare în termen de 30 de zile în care trebuiau reflectate stagiile de cotizare conform declaraţiilor nominale depuse de angajator pentru ultima lună de activitate a angajatorului.

Anda VLAD

Leave a Response