|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un patron din Vâlcea, condamnat la 8 ani de închisoare pentru o evaziune fiscală de 4 milioane euro 

catuse

 

Prin decizia penală nr. 142 din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea a hotărât condamnarea inculpatului Viorel Ştiube, în calitate de administrator de fapt al SC Transport Euro SRL Budești, judeţul Vâlcea, la data faptei, la o pedeapsă de 8 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Tot instanţa l-a obligat pe Viorel Ştiube, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ABC Vest Trafic SRL, prin lichidator, la plata către partea civilă, ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice București, a sumei de 13,83 milioane de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, sumă la care se vor calcula și obligațiile fiscale accesorii, de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății, cu titlu de despăgubiri civile. Curtea de Apel Oradea l-a mai obligat pe Viorel Ştiube la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului şi la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În vara anului 2013, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Viorel Ştiube, în calitate de administrator de fapt al SC Transport Euro SRL Budești, judeţul Vâlcea, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anilor 2007-2008, inculpatul Viorel Ştiube, în calitate de administrator al SC ABC Vest Trafic SRL și SC Viman Agro Invest SRL, respectiv în calitate de administrator de fapt al SC Transport Euro SRL Budești, judeţul Vâlcea, a achiziționat din Ucraina și Slovacia produse petroliere neaccizabile (ulei de bază), în cantitate totală de peste 6.000 tone, pe care le-a comercializat pe teritoriul României, drept carburant auto – motorină. Pentru a justifica operațiunile comerciale de valorificare a uleiului de bază drept motorină și pentru a eluda plata obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, a creat un circuit fictiv de mărfuri, documente și bani, în care a interpus, în mod formal, SC Damco Nafta SRL și SC Minerva SA (societăți controlate și coordonate de inculpat), prin întocmirea și înregistrarea în evidențele contabile de facturi fictive, care atestau o aparentă stare de legalitate. În această modalitate, Viorel Știube a creat în dauna bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în cuantum total de 13,83 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 4 milioane de euro). În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând lui Viorel Ştiube și ale părților responsabile civilmente.

(Petre Coman)

Leave a Response