Elena Creangă, ultimul drum către eternitate
Ultima victimă a accidentului de la Oltchim,
Elena Creangă, ultimul drum către eternitate
Oamenii din comuna vâlceană Amărăşti s-a strâns ieri cu mic cu mare ca să o conducă pe ultimul drum pe Elena Crangă (37 ani), cea de-a doua victimă moartă în urma celui mai grav accident colectiv de muncă ce a avut loc pe 14 august, la societatea vâlceană Oltchim. În urma ei, Lenuţa, cum îi spuneau cei dragi, a lăsat doi copii, o mamă bătrână şi bolnavă, un soţ, care va trebui preia frâiele gospodăriei şi multă durere şi consternare.
De la casa părintească, Elena a fost urcată într-un car cu boi şi alaiul s-a pus în mişcare, pentru a o conduce pe ultimul drum. Au venit să-şi ia la revedere sute de oameni cu feţe cernite, sunt bătrâni ai satului dar şi tineri şi copii, care purtau coroanele de flori. Drumul către lăcaşul de cult a fost unul anevoios, pe o coastă desfundată, numai hurducături. “├×ineţi mamă să nu o ia coşciugul la vale, hai împingeţi, că poate boii nu pot să tragă”, se încurajau omenii unii pe ceilalţi, iar bărbaţii se opinteau să dea o mână de ajutor, împingând carul. Sub nucul din faţa pădurii, la umbra deasă şi răcoroasă, i se face o scurtă slujbă: “Era prietenă cu toată lumea, era sfioasă şi era un suflet cald şi mereu cu zâmbetul pe buze. Nu s-a certat cu nimeni în viaţa ei, aşa a fost crescută în familie, aşa au fost şi părinţii, dar… Dumnezeu poate că aşa a vrut”, îşi şterge lacrimile în batistă una dintre femei. În biserică, cuvântarea preotului a făcut ca oamenii să plângă în hohote.
Scene de groază în momentul exploziei
Unul dintre colegii de serviciu care a fost la câţiva metri în momentul explozie, operatorul Marian Ciolacu, povesteşte: “Elena se afla la cota zero, iar după explozia care i-a luat hainele de pe ea şi i-a ars corpul, ca o torţă vie, a mai mers zece metri strigând «Ajutaţi-mă, ajutaţi-mă». Au fost ultimele cuvinte după care s-a prăvălit pe iarbă. La început n-am recunoscut-o, n-am ştiut cine este, dacă este bărbat sau femeie. Avea un păr foarte lung pe care flăcările i-l arsese. Combinatul a fost şi rămâne pentru noi cea de-a doua familie, acum însă suntem cu doi mai puţini. Scenele din Oltchim din timpul exploziei au fost unele de groază pe care nu aş vrea să mi le amintesc”. Când trupul Elenei este scos din biserică, cu ultimele puteri, tuşa Ana, mama celei trecute în lumea drepţilor abia se mai ţinea pe picioare. Se sprijinea într-un baston şi era ajutată de alte câteva persoane, femeia repetând într-una : “Te-ai dus fata mamei şi nu apucai măcar să-ţi vadă mama chipul”. Din mulţime o altă femeie ne spune două vorbe: “Elena era prietena mea şi acum câteva zile mi-a promis că-mi aduce flori. Îi plăceau tare mult. Nu a mai apucat pentru că eu sunt cea care am venit cu flori la mormântul ei”, spune Marinela. În jurul orei 15 trupul Elenei a fost pus în pământul reavăn săpat de gropari. Peste groapă se aruncă o găină, aşa cume ste obiceiul prin părţile locului. “Am doi copiii de care trebuie să am grijă. Viaţa trebuie să meargă înainte, chiar dacă lui Alexandru (fiului cel mic, n.r.) i-am spus că ne vom întâlni cu mama la Râmnicu Vâlcea. E greu, dar n-am de ales”, a spus sec, Liviu, soţul Elenei. (Dorel ├×îrcomnicu)
