Dorința unei mame din Ramnicu Valcea: „Mi-aș dori să schimb atitudinea oamenilor față de mamele care-și cresc singure copiii bolnavi” 

Ana-Maria Radu, o vâlceancă de 35 de ani, este una dintre femeile pe care viața le-a supus unor încercări dintre cele mai grele: mămică a unui băiețel ce suferă de autism, Ana-Maria a fost constant refuzată de angajatori din acest motiv, iar lipsa de implicare a tatălui în dezvoltarea psiho-emoțională a copilului a dus la destrămarea familiei.

Dar cum în fața greutăților vieții multe femei se transformă în stânci, nici Ana-Maria nu și-a permis să se lase doborâtă. Având conștiința faptului că atunci când ți se închide o ușă, ți se deschide o alta, Ana-Maria și-a luat viața în propriile mâini. Astăzi, are propria afacere în Râmnicu Vâlcea, iar liniștea lui Andrei-Iustin este unul dintre cele mai de preț lucruri din viața ei.

Pentru că este una dintre femeile de la care multe dintre noi au de învățat, i-am adresat câteva întrebări cu scopul de a afla mai multe amănunte din viața ei, care nu este nici pe departe una banală.

Când ați aflat de boala fiului dumneavoastră și cum v-a schimbat cursul vieții această veste?

Andrei-Iustin are acum 12 ani, iar primele semne ale autismului au apărut în jurul vârstei de 2 ani jumătate. Din neștiință, tratamentul adecvat l-am început pe la 4 ani. Au urmat momente extrem de dificile pentru o femeie care se luptă singură cu o afecțiune a copilului atât de cumplită precum autismul: lupta pentru integrarea în grădinița de masă, respingerea lui de către ceilalți copii, încercările repetate de a găsi un medic bun, efortul financiar pentru a putea merge la consultații în Capitală și pentru tratament.

Deși tratamentul i-a fost benefic într-o oarecare măsură, mi-am dat seamă că, în cazul copilului meu, cheia era alta. În 2010, am renunțat la locul de muncă pentru a putea sta în permanență cu el. Prin afecțiunea dăruită, prin implicarea lui în absolut toate activitățile la care participam, copilul meu a reușit să depășească granița invizibilă dintre cele două lumi. A început să fie comunicativ, deschizându-se astfel către lume.

Cum îi ajută statul pe părinții ai căror copii suferă de autism?

Ajutorul de la stat există, dar este insuficient în asemenea cazuri. La noi în oraș, copiii cu autism beneficiază de o singură oră de terapie gratuită pe săptămână, ceea ce este extrem de puțin. Desigur, există posibilitatea de a solicita servicii contra cost: o oră de logopedie costă 50 lei, iar una de terapie comportamentală – 30-35 lei.

Venitul pe care statul îl asigură unui asistent personal pentru o persoană cu handicap grav este de 777 lei, bani din  care practic trăiesc două persoane (mama și copilul) și din care se plătesc controalele regulate, medicamentele, terapia.

Ce s-a întâmplat cu tatăl lui Andrei-Iustin?

În urmă cu 3 ani, am decis să divorțez, întrucât comportamentul tatălui nu era unul benefic dezvoltării psiho-emoționale a copilului. Situația nu a fost una ușoară pentru că, odată cu despărțirea de soțul meu, copilul meu și cu mine am fost nevoiți să ne mutăm cu chirie. Perioada care a urmat a fost cumplită, dar copilul meu își găsise, în sfârșit, liniștea, iar acest lucru m-a făcut să fiu convinsă de faptul că am făcut cea mai bună alegere.

Cum v-ați decis să vă deschideți propria afacere și cum ați reușit să o puneți pe picioare?

Deoarece susținerea financiară pe care o primeam de la stat era insuficientă, am început să-mi caut un loc de muncă. Mi-aș fi dorit să-mi găsesc un job part time ca să-mi rămână timp și pentru îngrijirea copilului. Am încercat să mă angajez inclusiv ca femeie de serviciu. Însă, din cauza bolii copilului meu, am fost refuzată constant, mai mult sau mai puțin elegant. Tot ce-mi rămânea de făcut în această situație era să mă descurc pe cont propriu.

Între timp, mama mea a decedat, iar în urma decesului am moștenit o mică suprafață de teren, pe care, ulterior, am vândut-o….

Cititi aici continuarea articolului: avantaje.ro

Sursa foto: arhiva personală