|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 02.04.2017 

soparla-cu-volanas
  • Consilierul local Fănel Leţu a fost prins „în ofsaid” de trei ori la şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută, pe care a condus-o din calitatea de preşedinte. Probabil copleşit de emoţii, Fănel Leţu a anunţat că nu participă la vot la proiectele de hotărâri privind ajustarea taxelor în pieţele agroalimentare şi la transmiterea unor terenuri în folosinţă către SC Pieţe Prest SA (deoarece este angajat la societatea respectivă), dar acesta a ridicat senin mâna în sus atunci când s-a votat efectiv. La fel de „atent” a votat Fănel Leţu şi în cazul privind aprobarea raportului final al comisiei de selecţie şi mandatarea reprezentanţilor municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Pieţe Prest SA pentru numirea administratorilor la această societate.

 

  • Cu toate că au trecut 10 de zile de la hotărârea Guvernului de schimbare din funcţie, Radu Renga continuă să rămână în fotoliul de prefect, fapt ce creează un adevărat haos administrativ şi juridic în Prefectura Vâlcea. Instituţia respectivă are… doi prefecţi (unul numit şi altul în funcţie) şi, de aceea se impune ca Executivul să trimită urgent un reprezentant care să-l instaleze oficial pe Florin Marin în funcţia de prefect. Deocamdată, prefectul (!) Radu Renga a convocat pentru luni, la sediul Instituției Prefectului – județul Vâlcea, în regim de urgență, toți reprezentanții instituțiilor implicate în gestionarea… apariției jocului „Balena albastră”.

 

  • Un adevărat scandal s-a iscat la şedinţa Consiliului Judeţean între consilierii „galbeni” şi majoritatea PSD-ALDE-PER pe tema repartizării banilor către primăriile din judeţ, dar pentru a elimina orice suspiciuni, preşedintele Consiliului Judeţean, Costi Rădulescu, a venit cu motivaţie în cifre şi procente care să arate că banii au fost repartizaţi conform legii şi pe baza unui algoritm strict. Savuros a fost momentul în care consilierul PSD Dumitru Persu l-a numit de TREI ORI pe liberalul buicănist Gică Păsat un „fost preşedinte interimar ilegal”. Mai consemnăm doar faptul că liberalii s-au abţinut de la vot la proiectul de buget pe 2017 al Consiliului Judeţean fără să motiveze gestul, la fel cum nu a motivat gestul de a vota consilierul Nicu Spiridon, care este şef la Serviciul de Pază Vâlcea!

 

  • Ziarul nostru a declanşat o campanie care vizează numărarea zilelor în care, în mod sfidător şi arogant, deputatul Cristian Buican se agaţă de fotoliul de preşedinte al PNL Vâlcea, în ciuda scorului dezastruos obţinut în judeţ la alegerile parlamentare. Au trecut exact 113 zile de la scrutinul electoral şi „ciobanul” Buican continuă să rămână preşedinte al liberalilor vâlceni!

Leave a Response