Senatorul Bogdan Matei a primit răspuns de la Ministerul de Finanţe privind finanţarea personalului neclerical
Referitor la interpelarea senatorului PSD de Vâlcea Bogdan Matei, formulată în şedinţa Senatului din data de 27.02.2017, având ca obiect „Finanţarea unui număr de 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult”, potrivit sferei de competenţă, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat următoarele: „În anul 2017, prin amendament al Parlamentului României asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2017, s-a majorat numărul maxim de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, cu 5% per total, pe judeţe şi pe municipiul Bucureşti, dar nu s-au suplimentat şi sumele necesare finanţării acestor posturi. Astfel, potrivit anexei nr.9 la Legea bugetului de stat pe anul 2017, nr.6/2017, pentru judeţul Vâlcea a fost aprobat, pentru anul 2017, un număr de 530 de posturi”. Recent, senatorul Bogdan Matei a formulat în Parlament o interpelare pe care a adresat-o lui Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, privind finanţarea unui număr de 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult: „În conformitate cu O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, unităţile aparţinând cultelor religioase; primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuţii; care asigură completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective. Având în vedere prevederile legale menţionate mai sus, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat până la această dată, prin Hotărâri, suplimentarea cu un număr de 27 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, finanţate din veniturile proprii ale bugetului local. În prezent, Consiliul Judeţean Vâlcea este angrenat în realizarea unor obiective de investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile, pentru care asigură contribuţia locală şi pentru care a contractat mai multe credite de la bănci comerciale. În conformitate cu prevederile art.2 alin.(6) din O.G. nr.82/2001, autorităţile administraţiei publice locale pot aproba suplimentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical ţinând seama de numărul de adepţi, sprijinul financiar urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale, însă alocarea de fonduri pentru anul 2017 din bugetul local pentru finanţarea acestor drepturi nu mai poate fi asigurată. Ţinând cont că nu se mai poate asigura în anul 2017 alocarea de fonduri din bugetul local pentru finanţarea acestor drepturi, având, de asemenea, în vedere cele prezentate, vă adresez rugămintea, domnule ministru, să găsiţi o soluţie, astfel încât, să se aprobe judeţului Vâlcea un număr de 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult. Totodată, luând în considerare faptul că finalizarea acestui obiectiv este foarte importanta pentru judeţul Vâlcea, vă rog, domnule ministru, să îmi comunicaţi soluţiile şi demersurile pe care ministerul pe care il conduceţi le găseşte oportune pentru realizarea acestuia”.