|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Finalistele Ligii Campionilor vin pentru Supercupa Europei, la Vâlcea 

Finalistele Ligii Campionilor vin pentru Supercupa Europei, la Vâlcea

 

Aglomerarea calendarului competiţional în handbalul feminin de performanţă a determinat echipe puternice din Europa să caute o portiţă de a ocoli anumite întreceri. Aşa se face că numele participantelor la Supercupa Europei, acum sub denumirea de Trofeul Campioanelor, ce va avea loc în Sala „Traian”, pe 22-23 septembrie, au stat mult timp sub semnul întrebării. Deşi s-au vehiculat mai multe nume (printre care şi ale echipelor Hypobank Viena şi ETO Gyor), până la urmă, la Vâlcea va veni Lada Toljatti, nimeni alta decât finalista din ediţia trecută a Ligii Campionilor, existând astfel premisele reeditării finalei din acest an. La startul competiţiei vor mai fi prezente cele trei deţinătoare ale celor mai puternice competiţii inter-cluburi de pe continent: Slagelse (Danemarca) – câştigătoarea Ligii Campionilor, Oltchim Rm. Vâlcea – victorioasă în Cupa Cupelor, Zvezda Zvenigorod (Rusia) – triumfătoare în Cupa EHF. Semifinalele Trofeului Campionilor sunt programate a se juca sâmbătă, 22 septembrie, în timp ce finalele urmează să se dispute duminică, 23 septembrie. Conform „ţintarului”, în primul meci, Oltchim Rm. Vâlcea urmează a întâlni trupa pregătită de Evgheni Trefilov, Zvezda Zvenigorod. (George ANDREI)

Leave a Response