|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Veste bună pentru bugetari! De la 1 iulie 2017, vor primi câte un TICHET de VACANŢĂ egal cu valoarea salariului minim pe economie 

tichet_vacanta_38507500

Bugetarii vor primi începând cu 1 iulie 2017 câte un tichet de vacanţă egal cu valoarea salariului minim pe economie, a anunţat ministrul Turismului Mircea Dobre. Tichetul poate fi folosit în ţară, oriunde şi oricând, până la finalul anului în curs.

Tichetele de vacanţă o să le introducem undeva în jurul datei de 1 iulie 2017. În programul de guvernare am spus că dăm un tichet la valoarea salariului minim pe economie. Bugetul acum poate duce doar un tichet de vacanţă de valoarea salariului minim pe economie pentru fiecare bugetar“, a declarat ministrul Turismului Mircea Dobre pentru profit.ro. 

Ministrul Turismului a mai amintit că tichetele de vacanță au fost acordate până acum doar în sectorul privat, iar pentru angajații din sistemul public nu au fost prevăzute niciodată în buget. Spre deosebire de alte tipuri de tichete, cum ar fi cele de masă, care sunt tipărite, Dobre vrea ca cele de vacanță să fie online.

Trebuie creat un program, pentru că noi vrem să dăm în sistem online aceste tichete de vacanță, să nu le mai facem ca tichetele de masă, unde trebuie licitație pentru firmele care trebuie să le facă, comision etc. Noi, acum, trebuie să facem procedura, pentru că, de fapt, asta este problema. Este vorba de sistemul de decontare, la asta lucrăm, ca acest sistem să fie cât mai corect și cu comisioane cât mai puține. Aceasta e chestiunea mai greoaie„, a mai spus Mircea Dobre.

La sfârşitul anului trecut, liderul PSD, Liviu Dragnea, anunța că Guvernul va acorda un tichet de vacanță în cuantum de 1.450 de lei pentru fiecare bugetar. La acel moment, el estima că tichetul va fi introdus din luna martie.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/veste-buna-pentru-bugetari-de-la-1-iulie-2017-vor-primi-cate-un-tichet-de-vacanta-egal-cu-valoarea-salariului-minim-pe-economie_337275.html#ixzz4eD5e8MMT

One Response to Veste bună pentru bugetari! De la 1 iulie 2017, vor primi câte un TICHET de VACANŢĂ egal cu valoarea salariului minim pe economie

  1. Laurian C.

    De aceste tichete vor beneficia si cei „cinci jurişti mititei ce stau frustraţi şi trişti în birou, închişi sub cheie” , ai CJ asa cum scrie o alta publicatie valceana?
    Nu inteleg care este motivul pentru care nu sunt disponibilizate posturile si angajati juristi cu singe in instalatie sau incheiat un contract cu o firma de avocatura care sa cistige procesele.
    Sau se stie a cui catel este fiecare in parte? Atunci este corecta logica.
    Nu poti sa crezi ca la un asemenea nivel , exista asemenea practici!!!

     

Leave a Response