|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Lungeşti, Tiberiu Costea, a „uitat” să constituie garanții de 36.000 euro la 4 investiții 

primar-lungesti-tiberiu-costea

 

Potrivit raportului Curţii de Conturi, Primăria comunei Lungeşti (unde primar este Tiberiu Costea) nu constituit în anul 2015 garanții de bună execuție în sumă totală de 160 mii lei (36.000 euro) aferente celor 4 investiții în curs de execuție, astfel: 91 mii lei garanție neconstituită pentru obiectivul „Înființare sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Lungești” conform contract de lucrări nr. 1774/18 martie 2013; 44 mii lei garanție neconstituită pentru obiectivul „Înființare sistem alimentare cu apă în comuna Lungești” conform contract de lucrări nr. 1337/26 februarie 2013; 5 mii lei garanție neconstituită pentru obiectivul „Modernizare străzi de interes local în comuna Lungești, pod peste pârâul Mamu” conform contractului de lucrări nr. 4949/5 noiembrie 2012; 20 mii lei garanție neconstituită pentru obiectivul „Modernizare drum DC 53 și uliță biserică sat Ganțulei, comuna Lungești”, conform contract de lucrări nr. 5628/3 decembrie 2012. Tot Curtea de Conturi a mai descoperit că Primăria comunei Lungeşti nu a înregistrat la finele anului 2015 toate investițiile în curs de execuție astfel că, pentru un număr de 4 obiective în curs de execuție nu a fost înregistrată în contul 231 ,,Active fixe corporale în curs de execuţie” valoarea totală de 923 mii lei. Entitatea nu a înregistrat în contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” valoarea de 3 mii lei reprezentând „Stingător tip P6 panou PSI”, plățile efectuate cu aceste materiale fiind înregistrate direct pe cheltuieli. Primăria comunei Lungeşti nu a înregistrat în 2015 active corporale în valoare totală de 139 mii lei din care: 130 mii lei reprezentând utilaj intervenții situații de urgență, 4 mii lei reprezintă un calculator și 5 mii lei sistem alarmă, obligația de plată către furnizori pentru aceste active fiind înregistrată în corepondență cu contul 231 „Active fixe corporale în curs” sau pe cheltuieli în contul 629 „Alte cheltuieli autorizate prin dispozitii legale”. Entitatea nu are prevăzut, în organigramă, compartiment de audit intern, nu are angajat auditor public intern nu a intrat în cooperare pentru asigurarea activităţii de audit intern și nici nu a încheiat contracte de prestări servicii cu auditori persoane fizice atestate. Nu s-a calculat, evidenţiat și încasat impozitul pe clădiri, pentru persoanele fizice, care nu au declarat construcțiile noi, în sumă totală de 1 mie lei. În fine, Curtea de Conturi a mai aflat că nu s-au respectat dispozițiile legale privind constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor financiare cuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor necesare pentru finanțarea protecției mediului, respectiv pentru finanțarea următoarelor activități: gestionarea deșeurilor, infrastructura de mediu, conservarea și protecția mediului, reabilitarea zonelor poluate istoric. Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Vâlcea la Primăria comunei Lungeşti: luarea tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru înregistrarea în contabilitate a tuturor activelor fixe corporale în curs, inclusiv înregistrarea analitică a acestora în contabilitate; înregistrarea materialelor de natura obiectelor de inventar; înregistrarea activelor corporale noi dobândite cât și majorarea valorii activelor corporale existente la care s-au făcut modernizări; efectuarea demersurilor legale pentru asigurarea activității de audit intern, pentru îmbunătăţirea activităţilor entităţii, îndeplinirea obiectivelor, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluarea şi îmbunătăţirea eficientă şi eficace a managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernanţă; calcularea și evidențierea impozitului pe cladiri și a majorărilor de întârziere aferente pentru toate construcțiile realizate la care termenul de execuție a lucrărilor a expirat; constituirea garanției de bună execuție în valoare totală de 160 mii lei din valoarea primei facturi de lucrări prezentate la plată de către constructori la cele 4 obiective și depunerea acesteia la bancă în contul de garanție deschis de constructori la dispoziția Primăriei Lungești, conform prevederilor legale; efectuarea demersurilor legale pentru includerea în structura organizatorică a Primăriei Comunei Lungești a unui compartiment de protecția mediului și angajarea unei persoane specializată în acest domeniu, includerea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor necesare finanțării activității de protecție a mediului.

(Petre Coman)

Foto> publipro.ro

Leave a Response