înşelăciuni informatice în staţiunile turistice din străinătate
Falsificatori vâlceni plimbăreţi peste hotare:
Înşelăciuni informatice în staţiunile turistice din străinătate
Autorii de înşelăciuni informatice din România s-au reprofilat în ultimul timp. Pentru că este vară, unii dintre ei pleacă în “vacanţe lucrative” peste hotare, ocazie cu care mai strâng şi ceva date despre următoarele victime. Recent, procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus trimiterea în judecată a mai multor bărbaţi, care făceau parte dintr-o reţea organizată de falsificatori de carduri şi care au fost prinşi la graniţa către România, în momentul când se întorceau în ţară cu un arsenal întreg de înregistrare a datelor de identificare de pe carduri.
Vacanţă „lucrativă” în Antalya
Au fost trimişi în judecată Cornel Moraru, de 51 de ani, din Voiceşti, care nu a absolvit decât 12 clase şi un curs postliceal, Alin Constantin Ungureanu, de 31 de ani, din Piteşti, tot absolvent de liceu, asociat la SC Ofensiv Advertising SRL Piteşti, care a fost arestat şi în altă cauză. Virgil Mîrţoiu, de 36 de ani, din Piteşti şi Robert Ionuţ Rotaru, de 27 de ani, din Drăgăşani, singurul absolvent de facultate din grup. Cercetarea împotriva celor patru bărbaţi, dintre care doi vâlceni au început după ce procurorii au primit sesizări din partea mai multor cetăţeni străini care reclamaseră faptul că Moraru îi indusese în eroare lansând licitaţii fictive pe internet, mai ales pe site-ul companiei Ebay. Vâlceanul scotea la licitaţie bunuri pe care nu le deţinea, negocia cu clienţii prin e-mail, dar după ce primea banii întrerupea orice legătură cu ei.
Prinşi la graniţă
Moraru, împreună cu Alin Ungureanu, Virgil Mârţoiu şi Robert Rotaru au fost descoperiţi la frontiera Giurgiu, când se întorceau din străinătate cu o maşină marca Opel Vectra, înmatriculată cu numărul AG.07.NUF. În maşină au fost descoperite mai multe obiecte utilizate la falsificarea instrumentelor de plată electronică. De fapt, cei patru se întorceau din staţiunea turcească Antalya, unde fuseseră ocupaţi să se distreze puţin şi, în acelaşi timp să fure câteva coduri de acces în conturile de card ale turiştilor care foloseau bancomatele din cunoscuta staţiune. Pentru a putea demonstra comiterea infracţiunilor, procurorii au obţinut acceptul pentru interceptarea telefoanelor celor implicaţi. „Din interceptarea telefoanelor a rezultat că Moraru, împreună cu Robert Rotaru Ionuţ, dar şi cu alte persoane a făcut pregătiri intense în scopul procurării echipamentelor necesare falsificării instrumentelor de plată electronică.” – a precizat procurorul care s-a ocupat de acest caz. În general, Cornel Moraru, zis Costi, şi Robert Rotaru foloseau un limbaj codificat, dar au folosit şi expresii al căror conţinut exprimă în mod clar scopul acestor pregătiri. Au fost înregistrate astfel expresii de genul: „tractoraşul”, „ştii să dai după CVV-uri?”, „nu CVV-uri, îţi trebuie TRACK 2 … să genereze PIN-ul”, „nu poţi să le încarci în altă ţară (n.r.- era vorba despre carduri), că eu am un program care nu merge pe România … că au blocat ăştia toate băncile pe aicea”, „tu scoate-mi alea, ce trebuie şi vedem noi unde le executăm”, „o placă pentru Raiffeisen”, „ai tot cablaj şi CD?”, „n-ai tu cumva un cablu de MSR?” etc. „Este de netăgăduit faptul că inculpatul şi „colegii săi de serviciu” efectuau demersuri în scopul dobândirii echipamentelor necesare contrafacerii cardurilor bancare, dar şi în scopul obţinerii unor date de securizare şi de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise de bănci din străinatate, utilizându-se metoda copierii, în principal.” – a spus procurorul Valentin Preoteasa.
Străini cu conturile golite
Cei patru bărbaţi şi-au ales intenţionat o staţiune cunoscută din Turcia, care este vizitată în timpul sezonului de mii de cetăţeni străini, inclusiv americani. În timp ce locuiau la un hotel din Antalya, cei patru s-au ocupat cu montarea unor camere de luat vederi de dimensiuni reduse la ATM-uri. În acest fel au copiat mai multe date de identificare şi de securizare ale unor instrumente de plată electronică în momentul când titularii lor le accesau, date care ulterior erau înregistrate în memoria laptopului cu care venise Ungureanu, precum şi pe CD-uri. Poliţia judiciară a făcut şi o percheziţie a suporturilor de stocare a datelor informatice. La controlul efectuat asupra maşinii cu care s-au întors românii din Turcia s-au găsit în portbagaj mai multe obiecte incriminatoare, respectiv o cameră video marca Panasonic, trei casete video, un dispozitiv de citire şi de scriere a cardurilor bancare MSR 206, un laptop marca Hummer–Gericom, două minicamere video, douăzeci şi cinci de plasticuri tip carduri bancare prevăzute cu bandă magnetică din care şaisprezece erau neinscripţionate, CD-uri, acumulatori, cabluri, o antenă, o telecomandă video, telefoane mobile, cartele SIM etc., cu alte cuvinte un întreg arsenal care era folosit pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică, dar şi la obţinerea datelor de securizare şi de identificare ale acestora. „Hardul laptopului a fost supus unei percheziţii informatice, punându-se în evidenţă existenţa mai multor date de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise de bănci din străinatate care, aşa cum a subliniat şi Alin Ungureanu în ultima sa declaraţie fuseseră copiate în momentul accesării de către titularii lor la ATM-uri şi apoi introduce în memoria computerului.” – mai spune procurorul care s-a ocupat de acest caz. La cererea lui Cornel Moraru au fost cercetate şi celelalte suporturi de stocare a datelor informatice, fiind vizionate şi cele trei casete video. Astfel, au fost identificate două CD-uri care conţin printre altele şi un program intitulat „exeba”, existent şi în memoria laptopului, iar cel de al doilea conţine mai multe foldere cu date de identificare şi de securizare ale unor cărţi de debit sau de credit emise de bănci din străinătate şi fotografii ale unor feţe de ATM-uri.
Cooperanţi
În timpul cercetărilor, atunci când au descoperit faptul că erau destule dovezio împotriva lor, Cornel Moraru şi Alin Ungureanu s-au hotărât să coopereze cu poliţia. În acest caz s-a dispus şi extinderea cercetărilor către alte genuri de infracţiuni şi persoane, neidentificate până în prezent.
Toată gama de infracţiuni
Cornel Moraru a fost condamnat până acum pentru toată gama de infracţiuni grave, respectiv omor, tâlhărie şi viol, dar şi pentru înşelăciune. Din fişele de cazier judiciar a reieşit faptul că Moraru este recidivist, în anul 1988 fiind condamnat de Tribunalul Argeş pentru comiterea infracţiunii de omor. De asemenea, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendarea condiţionată pentru infracţiunile de contrabandă, înşelăciune, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals prev. Virgil Mîrţoiu este şi el în stare de recidivă postcondamnatorie după ce Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat în 2002, ca şi Judecătoria Piteşti. Robert Rotaru este şi el în stare de recidivă postexecutorie după pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în 1999 de Tribunalul Olt. Ungureanu era şi el arestat preventiv în altă cauză, aflată pe rolul instanţelor din Argeş, pentru comiterea unor infracţiuni similare.
Anda VLAD