|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Liberalii isi bat joc de cetatenii orasului Horezu! 

fartat

Primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, a convocat Consiliul Local în şedinţă extraordinară, in data de 12 mai 2017, pentru discutarea unui număr de 5 puncte aflate pe ordinea de zi. „Punctul principal al şedinţei îl reprezenta proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii. Acest punct era important, datorită următorului fapt: în data de 24 septembrie 2013, sub Nr.53/RES, a fost semnat contractul de finanţare privind construcţia parcului fotovoltaic. Prin acest contract, domnul primar, Fârtat Ilie şi Consiliul Local de la acea vreme s-au angajat să producă anual 1.100 MW şi să creeze 10 noi locuri de muncă în aparatul de specialitate al primarului. În caz contrar vor fi aplicate corecţii care pot ajunge până la aproximativ 1.200.000 de euro. Fac precizarea că, pentru această investiţie, din cauza deficienţelor constatate de organismul de control, Primăriei oraşului Horezu i-au fost aplicate în anul 2015 corecţii de 31 de miliarde lei vechi. Organismul de control a cerut în mod expres, în luna martie 2017, până la vizita în teren, să se transmită de către primărie situaţia realizării celor două condiţii de eligibilitate. Inconştienţa şi lipsa de profesionalism a domnului Fârtat Ilie şi a celor 5 consilieri PNL a dus la imposibilitatea desfăşurării şedinţei Consiliului Local din lipsă de cvorum şi punerea Primăriei Oraşului Horezu în situaţia de a nu putea evita plata unor eventuale corecţii financiare”, a transmis, prin intermediul unei postari pe contul de facebook – primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Foto: Ilie Fartat, fost primar PNL al orasului Horezu

Leave a Response