|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Programul educațional-catehetic „Iubește să fii educat!” la Parohia Valea Bisericii 

religie1

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei, în Parohia Valea Bisericii – Orlești continuă programul educațional-catehetic „Iubește să fii educat!”.

În cadrul parteneriatului derulat între parohie, Centrul de zi pentru copii, administrat de Primaria Orlești și Asociația social-educațională „Hrană pentru Trup și Suflet” din comuna Orlești au loc de două ori pe săptămână, în zilele de luni și miercuri, lecții de matematică, limba română și engleză, dezvoltare personală și comunicare, ansamblu muzical vocal și instrumental, și activități recreative în aer liber.

Buna-purtare, principiile etice și moral-creștine, hrana sufletului și alimentația trupului, respectul de sine și iubirea celui din apropiere, cinstirea părinților și dascălilor, virtuțile și tradițiile pastrate din strămoși, munca împletită cu postul și rugăciunea, trezvia minții în școală, biserică și familie, vocația și lucrul bine-făcut – tot acest buchet de cuvinte-cheie, năzuințe, dar și frământări ale copilului de azi sunt temele puse în discuție ori așezate pe hârtie la ora de cateheză, din cadrul acestui program, în care sunt implicați dascăli, preoți, copii și părinți.

„Ne-am propus ca cele 7 ore din cadrul întâlnirilor noastre săptămânale să fie un timp prețios pentru fiecare dintre noi, care să meargă dincolo de amvon, de catedră sau de banca școlară și să sădească în inima fiecăruia dintre participanți sămânța iubirii celor din jur prin educație, implicare și responsabilitate a ceea ce alegi să devii în viață”, subliniază părintele Luca-Georgian Sîia, mulțumind în același timp profesorilor Dragoș Zaharia, Ion Cîrstea, Mihaela Iordache, Diana Popa cât și doamnei coordonator al Centrului de zi, Daniela Dan pentru toate eforturile depuse în cadrul acestui program educațional-catehetic.

Leave a Response