|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Se deschide o nouă sesiune de cereri de proiecte pentru submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole 

prefectura valcea

Prefectura Vâlcea anunţă că se deschide o nouă sesiune de cereri de proiecte pentru submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole, precum și pentru alte tipuri de investiții în agricultură și în activități non-agricole.

Alocarea disponibilă în această sesiune pentru submăsura 4.1a este de 105 milioane de euro (100 milioane de euro pentru teritoriul național și de 5 milioane de euro pentru teritoriul ITI Delta Dunării).

Fondurile nerambursabile pot fi obținute de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, de societăți comerciale, precum și de forme asociative, pentru reconversia plantațiilor existente, înfiinţarea de plantații pomicole, înfiinţarea și modernizarea pepinierelor. De asemenea, sunt sprijinite financiar și proiectele de investiții pentru înfiinţarea, extinderea și modernizarea sistemelor de depozitare, condiționare, ambalare şi a unităţilor de procesare la nivelul exploatației, precum și pentru alte tipuri de investiții identificare ca necesare pentru îmbunătățirea performanței economice a fermelor.

O noutate importantă privește posibilitatea creșterii intensității sprijinului nerambursabil cu până la 90% pentru componenta de procesare și comercializare la nivelul fermei. Una dintre condiții este ca peste 70% din produsele pomicole care vor fi condiționate/ procesate/ comercializate să provină din exploatația proprie

Leave a Response