Primarul din Costeşti, Toma Peştereanu, anunţă că localitatea a fost aleasă pentru un proiect al Institutului Cultural Român
Primarul comunei Costeşti, Toma Peştereanu, este mândru pentru că localitatea a fost aleasă pentru un proiect organizat de Institutul Cultural Român. „Asta înseamnă foarte mult pentru comuna noastră, prin tot ceea ce avem: prin cadrul natural şi cadrul istoric putem şi avem oportunitatea de a oferi foarte multe pentru turişti. Suntem promovaţi prin acest proiect la nivel naţional şi internaţional. Cu mândrie pot spune că tradiţia este încă aici, nu s-a pierdut. Comuna trebuie promovată, şi am în plan un proiect prin care îmi doresc să fac cât mai cunoscute aceste tainice şi minunate locuri. Trebuie să punem în valoare tot ce înseamnă tradiţie şi să învăţăm ce este respectul faţă de datină, pentru că tradiţia înseamnă renaşterea acestui popor”, a declarat primarul Toma Peştereanu. Costeştiul este locul de unde stelele se vad mai bine pe cer pentru că aerul este mai curat, iar localnicii transmit sensibilitatea profundă faţă de semnificaţia acestor locuri, legată şi de istoria românilor. Este una dintre localităţile cu potenţial turistic important, fapt pentru care aici a fost lansat proiectului „România nemaivăzută”, organizat de Institutul Cultural Român, destinat promovării patrimoniului cultural românesc şi unor obiective culturale mai puţin cunoscute. Comuna Costeşti este una dintre localităţile de descoperit, fiind renumită pentru monumentele istorice de o importanţă deosebită pentru cultura şi civilizaţia românească. La Costeşti se mai poate vedea un muzeul în are liber unic în lume, una dintre frumuseţile naturii. Aici, obiceiurile şi tradiţiile populare îmbracă forme aparte, oferind zonei un potenţial turistic deosebit. Pitorescul localităţii şi împrejurimile sale, la care se adaugă impresionanta încărcătură istorică a acestor meleaguri, mult apreciată de turişti, potenţialul turistic şi obiectivele existente, îndreptăţesc comuna Costeşti să fie considerată una dintre destinaţiile turistice ale judeţului. Se mai pot vizita în zonă: Muzeul Trovanţilor, Muzeul de artă „Dumitru D. Anghel”, Stabilimentul Băilor Costeşti, Peştera Liliecilor (Peştera Sfântului Grigorie de la Bistriţa), alte peşteri, trasee montane de o rară frumuseţe şi acces la Parcul Naţional Buila-Vâturariţa, Cheile Bistriţei, Cheile râului Costeşti, etc.