Nou-promovata CSM Drăgăşani continuă să se menţină pe primul loc
În Liga a IV-a
Nou-promovata CSM Drăgăşani continuă să se menţină pe primul loc
După şapte etape disputate din Liga a IV-a, doar două echipe au reuşit să se menţină neînvinse. Una dintre ele, Hidroelectra Rm. Vâlcea, confirmă faptul că se află pe un drum ascendent. Marea surpriză o reprezintă însă CSM Drăgăşani, grupare ce a izbutit să ajungă pe primul loc şi să-şi depună o serioasă candidatură la titlu.
În runda recent disputată, Hidroelectra a învins revelaţia Forestierul Băbeni, iar CSM s-a impus pe terenul vedetelor de la Viitorul Rm. Vâlcea.
Un meci cu scântei s-a disputat la Şirineasa, acolo unde Sportul Rm. Vâlcea a fost protagonista unor incidente ce se vor analiza în cursul acestei săptămâni.
Energia Malaia, deşi a condus la Berbeşti, s-a văzut învinsă după un gol din unghi închis încasat de neexperimentatul portar mălăian, iar schimbările făcute (ex: introducerea tânărului Rusescu, în loc să fie folosit pentru jocul de contraatac vitezistul Voicu), au ajutat pe Minerul să se îndepărteze de poziţiile codaşe pe care Topologul N. Bălcescu, Luncavăţul Popeşti, FC Govora şi Vartex Rm. Vâlcea nu par capabile să le părăsească.