|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, a prezentat raportul privind starea economică şi socială a localităţii în 2016 

litoiu zatreni

 

 

În cursul lunii trecute, primarul comunei Zătreni, Constantin Liţoiu, a prezentat un raport privind starea economică şi socială a localităţii, precum şi modul de îndeplinire a hotărârilor consiliului local în anul 2016. „Printr-un program initiat in colaborare cu Consiliul judeţean Valcea «E-Guvernare» am primit o dotare compusa din sase calculatoare si o multifuncţionala performanta, in care toate datele vor fi accesate de cei interesati. Pe pagina de internet, orice persoana interesata poate avea acces la date de interes local, pot citi despre monografia localitatii cat despre realizarile localitatii. S-a militat pentru menţinerea unui climat normal pentru respectarea contribuabilului si acordarea sprijinului in rezolvarea problemelor acestuia in timp rezonabil. Cu mici excepţii, relaţiile dintre cetateni si funcţionarii publici sunt bune. Consiliul local Zatreni si Primaria, in anul 2016, la fel ca si in anii precedenţi a manifestat responsabilitate deosebita fata de invatamantul din localitate creând condiţiile cele mai bune pentru desfasurarea acestuia. Am urmărit ca in anul 2016 sa fie continuate lucrările la investiţiile in curs si in acelaşi timp sa implementam noi proiecte pentru anii următori. Astfel am continuat lucrările la: lucrările la proiectul «Modernizare si asfaltare drumuri de interes local pentru 6,9 km, lucrări demarate în satele Sascioara, Făureşti, Manicea, Butanu, Zatreni, Valea Văleni, Ciortesti» zona in care s-a asfaltat 6,9 km in loc de 5,4 km cat era iniţial; s-au început lucrările la proiectul «Extindere reţea alimentare cu apa pentru 25 km» si s-a introdus apa pe toata lungimea din proiect (ambele proiecte vor fi finalizate si recepţionate in luna iunie 2017); s-au finalizat lucrările la obiectivul «Reabilitarea si modernizarea Bibliotecii comunale si muzeului etnografic»; am realizat si obiectivul «Parcare» in satul Sascioara, obiectiv pe care ni-1 doream de foarte mult timp; s-a realizat iluminatul public in toata localitatea; s-au finalizat lucrările la alunecarea de teren pe drumul DC 74; s-a depus la AFIR documentaţia pentru finanţarea proiectului «Extindere reţea canalizare pentru 12 km in satele Sascioara, Fauresti, Stanomiru, Manicea», proiect pentru care s-a si încheiat contractul de finanţare; s-a cumpărat 1,08 ha teren pentru amplasarea unei pieţe agroalimentare si târg saptamanal; sunt finalizate doua proiecte care au fost depuse la AFIR in luna octombrie 2016 si reactualizate in acest an – este vorba despre proiectul «Modernizare si asfaltare drumuri de interes local» pentru 7,6 km care va acoperi toata localitatea si de proiectul «Extinere reţea canalizare in satele Manicea, Butanu, Zatreni, Valea Valeni, Ciortesti» pentru 4,5 km; este pregătit si proiectul «Modernizare drumuri agricole 9 km» care va fi depus in momentul cand vor fi deblocate fondurile europene”, se arată printre altele în raportul primarului comunei Zătreni, Constantin Liţoiu.

Leave a Response