Trafic de droguri pe strada Matei Basarab
În data de 21 mai 2017, în jurul orelor 22.00, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, respectiv strada Matei Basarab, au observat doi bărbaţi ce încercau să fugă, aceştia fiind, ulterior, prinşi de patrula de jandarmi. Jandarmii au procedat la legitimarea şi controlul corporal preventiv al persoanelor, ocazie cu care asupra lui A. I. G., în vârstă de 19 ani, au fost găsite patru rulouri din hârtie de culoare albă, în interiorul cărora se aflau resturi vegetale, de culoare verde-maronie, cu un miros înţepător, cât şi suma de 1.840 lei, sumă de bani pentru care persoana în cauză nu a putut dovedi provenienţa. Documentele de constatare întocmite de jandarmi au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.