|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Trei ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie la Arhiepiscopia Ramnicului! Întru mulți ani, Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop! 

dsc_5269_2

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală la sărbătorirea a trei ani de la întronizare

Arhiepiscopia Râmnicului s-a aflat în sărbătoare în data de 8 iunie, la împlinirea a trei ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Rugăciunea și bucuria sărbătorii au reunit autorități de Stat centrale şi locale, reprezentanți ai  instituţiilor publice, slujitori ai sfintelor altare, viețuitori ai mănăstirilor, profesori și elevi ai Seminarului Teologic Sfântul Nicolae și credincioși care au dorit să se facă părtași bucuriei Înaltpreasfinției Sale și întregii Arhiepiscopii a Râmnicului.

După Sfânta Liturghie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop, a fost săvârșită slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopiei Râmnicului şi Înaltpreasfinției Sale în cei trei ani de slujire. 

 

La finalul slujbei, Părintele Cristian Alexandru Bănuță, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, a adresat un cuvânt festiv cu prilejul împlinirii a trei de slujire în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, arătând că „Timpul vieţii este un timp al lucrării şi al mărturisirii. Această dimensiune a existenţei este înţeleasă la superlativ mai ales de către oamenii duhovniceşti, pentru care lumea, adevărul şi raţiunile inteligibile ale lucrurilor devin context al înnoirii şi al progresului, hrană spirituală şi mijloace de unire cu Dumnezeu.

Cei trei ani de slujire arhierească, în scaunul vlădicesc de la Râmnic, ai Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, cu neobosită şi intensă lucrare pastoral-misionară, pun în lumină taina rodirii spirituale, ca împlinire, mărturisire și slujire, prin cuvânt şi faptă, oferindu-ne zilnic, modelul de trăire duhovnicească în Hristos.

Înaltpreasfințitul este părintele spiritual al preoţilor, credincioşilor şi cinului monahal din Eparhia Râmnicului, calitate înţeleasă ca slujire şi responsabilitate față de Biserica lui Hristos, accentuând în misiunea ce o desfăşoară, legătura dintre rugăciune, credință și fapta bună.

În acești trei ani de arhipăstorire ai Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului a renăscut, spre slava lui Dumnezeu, prin numeroasele realizări administrative, culturale, pastoral-misionare și social-filantropice care au avut loc.

Dintre acestea, amintim pe scurt numai o parte: a fost renovat în întregime ansamblul arhiepiscopal, a fost înființat Centrul de Studii Brâncovenești de la Mănăstirea Hurezi, a fost înființat un nou protopopiat, a fost intensificată misiunea prin mass-media, a fost înființată Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului, la care au apărut deja mai multe volume de carte, studii publicate și monografii, CD-uri și DVD-uri cu muzică psaltică, au fost organizate mai multe simpozioane internaționale și naționale, simpozioane închinate sfinților din această Eparhie, expoziții naționale și internaționale de icoane ortodoxe, conferințe, concerte de muzică religioasă, piese de teatru religios, interpretate de Trupa Constantin Popian a Arhiepiscopiei Râmnicului, înființată de Înaltpreasfinția Sa.

Au apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, revistele „Praxis” și „Martyria”, iar pe plan publicistic amintim de colaborarea și conlucrarea la apariția revistei „Clipa”, cu Fundația Națională pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”, prezidată de cunoscutul romancier, Academicianul Dinu Săraru.

De asemenea, activitatea Centrului Conlucrării Bisericii cu Armata de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, a fost intensificată de Înaltpreasfinția Sa, iar rezultatele acestei conlucrări se observă în cuprinsul revistei „Misiunea”.

O aplecare deosebită a avut Înaltpreasfinția Sa spre momentele închinate marelui poet-național Mihai Eminescu, a cărui statuie a amplasat-o în curtea arhiepiscopală și căruia, împreună cu oamenii de cultură, i-au închinat momente speciale care să arate că Biserica, prin ierarhii săi și prin slujitorii săi, contribuie la păstrarea identității românești și la afirmarea culturii române în plan național și universal.

Crucea ierarhilor Râmnicului, din apropierea catedralei, simbolizează această frumoasă lucrare a ierarhilor, de la primul episcop, Maxim Brancovici și continuând cu Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și cu vrednicul de pomenire patriarhul Iustinian, a cărui statuie a fost amplasată în curtea Centrului Eparhial.

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie au fost înființate mai multe asociații printre care amintim: Asociația Tinerilor Ortodocși Sfântul Valentin, Asociația Părinților pentru Ora de religie și Asociația Profesorilor de Religie. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a demarat în colaborare cu Asociația Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor Româneşti, un amplu program  pentru promovarea, organizarea și conservarea patrimoniului iconografic din Arhiepiscopia Râmnicului.

La propunerea Înaltpreasfințitului, au fost canonizați în septembrie 2016, cu ocazia sfințirii Mănăstirii Antim din Râmnicu-Vâlcea, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhului Antiohiei, a delegației Patriarhiei din Georgia și a 35 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfinții Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu și Sfinții Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a ocupat de proiectarea și realizarea unor racle, prin  Atelierele Patriarhiei Române, în care au fost așezate cinstitele moaște ale Sf. Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi și cârja Sf. Martir Antim Ivireanul, spre cinstire.

Deasemenea, Înaltpreasfinția Sa a întocmit proiectele altor racle, care au fost date deja spre executare, pentru moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, ale Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu, ale Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, ale Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

O grijă deosebită a purtat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea unde, din septembrie 2016 funcționează din binecuvântarea Sa, clase de învățământ primar și un program after school gratuit, iar începând cu anul școlar 2017-2018, Grădinița Toți Sfinții din Râmnicu-Vâlcea devine structură a Seminarului Teologic și tot din anul școlar 2017-2018 va funcționa o nouă specializare în cadrul seminarului, anume, două clase de Postliceală Sanitară cu învățământ gratuit, ce va cuprinde 2 ramuri: medicină generală și medicină balneofiziokinetoterapie.

A fost înființat Centrul de Pelerinaje Sfântul Andrei, au fost încheiate parteneriate între parohii și școli și dezvoltate proiectele catehetice din parohii, s-au deschis noi centre catehetice și noi cantine sociale.

Au fost organizate tabere și excursii școlare de care s-au bucurat numeroși elevi și studenți ai Eparhiei noastre, au fost oferite mai multe burse școlare și ajutoare financiare pentru copiii defavorizați și cei merituoși din județul Vâlcea, au fost achiziționate meterialele necesare pentru reabilitarea școlilor care ne-au solicitat sprijin în renovarea și dotarea materială pentru buna desfășurare a orelor de curs, au fost construite zece case pentru sinistrații din Vaideeni, au fost plantați peste 7 hectare de pomi fructiferi și 10 hectare de pădure, au fost create zeci de locuri de muncă și s-a arătat o grijă deosebită în renovarea schiturilor și mănăstirilor care împodobesc Eparhia Râmnicului.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a înmulţit faptele iubirii milostive prin fondarea mai multor instituţii unde au beneficiat de sprijin material şi financiar periodic, copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, victime ale violenţei domestice, persoane private de libertate, persoane seropozitive şi persoane dependente de alcool sau droguri, prin fondarea de aşezăminte și cantine social-filantropice, unde, în cadrul programelor privind intensificarea activităților social-filantropice ale Arhiepiscopiei Râmnicului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, au fost implementate peste 50 de proiecte sociale.

Un rol important în activitatea social-filantropică din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului îl are și Biroul de catehizare a rromilor, înființat iunie 2015, prin multe activităţi culturale şi misionare, prin cele peste 70 de hirotonii săvârșite, prin creşterea numărului unităţilor bisericeşti, parohii şi mănăstiri, prin edificare unor noi locaşuri de cult şi restaurarea celor vechi, prin renovarea, restaurarea și consolidarea Palatului Arhiepiscopal, Catedralei Arhiepiscopale, Cramei Arhiepiscopale, a Caselor monahale și a complexului zootehnic, prin amenajarea și înfrumusețarea Curții Centrului Eparhial, prin intensificarea vieţii parohiale şi monahale, a activităţii educative, cultural-religioase şi editoriale în sprijinul întăririi prezenţei ortodoxe şi româneşti în acest ţinut plin de istorie, credinţă şi cultură românească.

Lucrarea culturală și științifică a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie este apreciată nu doar în plan local, mărturie a acesteia fiind și titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, iar în plan regional fiind membru în Colegiul de redacţie al Revistei Mitropolia Olteniei și în plan național, acordându-i-se în luna septembrie 2016, din partea Patriarhiei Române, Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru ierarhi, ci mai mult, lucrarea Înaltpreasfinției Sale a fost apreciată și la nivelul celor mai înalte foruri academice din țara noastră; astfel, începând cu anul 2016 este membru al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopiei Râmnicului și pentru activitatea pilduitoare pe teren pastoral-misionar, social-filantropic, cultural, educativ și administrativ a Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie și recunoștință Înaltpreasfinției Sale pentru cei trei ani de slujire arhierească și pentru toată osteneala pe care cu prisosință o face spre slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui, Îl rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să înmulţească şi de acum înainte binecuvântările asupra Arhipăstorului nostru şi să-l ocrotească în nobila lucrare de călăuzire duhovnicească a creştinilor Eparhiei noastre, o Eparhie păstorită cu multă dragoste pentru binele ei, dar mai ales pentru zidirea sufletească și duhovnicească a oamenilor.

Întru mulți ani Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop!”

După cuvântul Părintelui Consilier, Chiriarhul Râmnicului a mulțumit pentru gândurile împărtășite și a subliniat că „lucrarea lui Dumnezeu se sâvârșește în fiecare dintre noi. Atunci când îți încredințezi viața lui Dumnezeu, Dumnezeu lucrează, împărtășindu-ne din plinătatea darurilor Sale cele bogate. … Sfântul Ignatie învață că acolo unde este episcopul este și Biserica și, de aceea, sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea întregii Arhiepiscopii a Râmnicului”.

dsc_5368 dsc_5411

Leave a Response