Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea aminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă.
Angajarea se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia i s-a încheiat contract individual de muncă.
Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiazã de stimulentul financiar lunar prevãzut mai sus angajatorii care încadreazã în muncã categoria de persoane menţionată în baza:
a) unui contract individual de muncã pe duratã determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţial;
b) unui contract de muncã temporarã, numai dacã durata misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai micã decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstã de pânã la 18 ani, contractul individual de muncã încheiat cu durata timpului de muncã de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe sãptãmânã se considerã încheiat cu normã întreagã.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Vâlcea în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Suma reprezentând stimulentul financiar se deduce de către angajator din contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator, pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:
a) angajatorii care încadrează în muncă anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii;
b) angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Angajatorii interesaţi se pot adresa pentru informaţii suplimentare la sediul AJOFM Vâlcea din Rm.Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, etaj III, birou nr. 309 (tel 0250/735.608) sau la sediile Agenţiilor locale şi Punctelor de lucru ale acesteia din judeţ.
Ion Marius NAFLIU
Director Executiv