Stoeneştenii au sărbătorit 500 de ani de existenţă documentară
Stoeneştenii au sărbătorit 500 de ani de existenţă documentară
Atestată documentar în anul 1507, comuna Stoeneşti a fost vreme de două zile în haine de sărbătoare. La sfârşitul săptămânii trecute, stoeneştenii s-au adunat cu mic cu mare în faţa Primăriei şi după ce în prima zi au ascultat discursurile aleşilor locali şi ale invitaţilor, în cea de-a doua zi au încins o petrecere cu surle şi trâmbiţe. La loc de cinste a stat concursul de bătut toaca, unde bătrânii satului i-au avut ca adversari pe copiii din sat.Pe locurile unde acum 500 de ani se aflau proprietăţile întinse ale boierului Stoian, a luat naştere comuna Stoeneşti. Edilii locali, în frunte cu primarul Ion Mateescu, au vrut să marcheze evenimentul aşa cum se cuvine, aşa că localnicii s-au adunat cu mic cu mare în ziua de sâmbătă, la căminul cultural. Printre invitaţi s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, oameni politici, dar şi fii ai satului precum actualul preşedinte al Tribunalului Vâlcea cât şi un fost inspector al inspectoratului şcolar. Un lucru nu lipsit de importanţă, la Stoeneşti există unul dintre cei mai longevivi primari din judeţ, Ion Pletea, care vreme de 24 de ani a fost la “cârma” primăriei. Tot un longeviv a fost şi secretarul primăriei, Toma Constantinescu, şi unul şi altul primind diplome pentru şi premii… “după buget”. Mai mult decât atât, 24 de familii de stoeşteni, care au sărbătorit “nunta de aur”, având în spate frumuseţea dar şi truda a 50 de ani de căsnicie, au fost sărbătorite cum se cuvine. Pe lângă diplome, aceştia au primit şi o sticlă de şampanie, să serbeze, în intimitate, frumuseţea momentului. Preotul Ion Predescu, profesor la şcoala din localitate, a pus iarăşi în practică un mai vechi “hobby” al său. A organizat un concurs de bătut toaca unde elevii i-au avut ca rivali pe câţiva bătrâni ai satului. Cu toţii au ieşit câştigători! Ziua de în faţa Primăriei, s-au aşezat 2.000 de sărmăluţe cu mămăliguţă şi câţiva lăutari din partea locului. Muzica, dansul, bucuria şi buna dispoziţie a fost starea generală a stoeştenilor care au sărbătorit, după tradiţia populară, bucuria de a fi locuitorii unei comune născută acum o jumătate de mileniu.
Dorel ├×ÎRCOMNICU