IPS Varsanufie: Viața Sfântului Ioan Botezătorul ne întărește să iubim dreptatea
Sâmbătă, 24 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Stănișoara, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de Învățătură împărtășit obștii monahale și pelerinilor, Părintele Arhiepiscop a subliniat că „este numit Înaintemergător întrucât a fost prevestit de proorocii Vechiului Testament, fiind identificat de proorocul Isaia drept glasul celui care strigă în pustie, pregătind omenirea pentru venirea Mântuitorului Hristos. Este cunoscut în tradiția Bisericii și drept Botezătorul întrucât el, robul, și-a pus mâna pe creștetul Stăpânului, el, cel creat, a îndrăznit să se atingă și să-L boteze pe Creator. Sfântul Ioan a botezat și a mărturisit pe Cel Care avea toată puterea în cer și pe pământ.
Sfântul Ioan a închis șirul proorocilor care au prevestit întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, arătând lumii pe Cel proorocit, fapt pentru care este numit cel mai mare dintre prooroci și este cinstit în rândul sfinților. Viețuirea sfântului, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, era una aspră cu hrană pustnicească și de aceea a fost ales ocrotitor al călugărilor și al pustnicilor.
S-a născut din făgăduinţă sfântă, fiind fiul arhiereului Zaharia şi al cuvioasei Elisabeta, rudenia Maicii Domnului. Aflându-se Elisabeta înaintată în vârstă, Dumnezeu s-a îndurat de rugăciunile ei și ale soţului ei, dăruindu-le un prunc, a cărui naştere s-a vestit prin Arhanghelul Gavriil, cel ce i-a binevestit şi Sfântei Fecioare Maria, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Ioan, «Îngerul Pustiei», ca pe cel ce a deschis calea Domnului şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească Învierea. Iar o dată cu el îi cinsteşte și pe fericiţii săi părinţi, care au împlinit toată dreptatea Legii celei Vechi, din care Legea cea Nouă a crescut ca o împlinire dumnezeiască şi ca o arvună a Ierusalimului ceresc.
Viața Sfântului Ioan Botezătorul ne întărește pe fiecare dintre noi să iubim dreptatea și să mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos”, a precizat Înaltpreasfinția Sa.
La final, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat pelerinii prezenți, încredințându-i să devină mărturisitori ai bucuriilor duhovnicești trăite împreună la hramul Mănăstirii Stănișoara.