|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, aşteaptă răspunsul de la Ministerul Dezvoltării în privinţa celor 6 proiecte 

Romcescu Slatioara Ziua Eroilor

 

În vederea modernizării infrastructurii, dar şi pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor din Slătioara, primarul Sorin Romcescu a depus în primăvara acestui an la Ministerul Dezvoltării Regionale şase proiecte, trei care vizează asfaltarea, în total, a încă 15 kilometri de drumuri comunale, construirea unui dispensar uman şi modernizarea iluminatului public. Un alt proiect absolut necesar pentru comunitate care va fi finanţat tot din fonduri de la Guvern cuprinde construirea a 9 punţi pietonale peste pâraiele Cerna, Tărâia şi Valea Plopilor. Administraţia locală aşteaptă acum cu sufletul la gură răspunsul Ministerului Dezvoltării în ceea ce priveşte aprobarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării: „Avem trei proiecte depuse pentru infrastructura rutieră, un proiect pentru modernizarea a 6,2 kilometri de drumuri comunale, un altul de 4,8 kilometri şi cel de-al treilea de 4 kilometri, în total peste 15 kilometri de drumuri de interes local. Tot pe infrastructură am mai depus un proiect care prevede construirea a 9 punţi pietonale. Totodată am mai solicitat finanţare guvernamentală pentru un proiect care prevede construirea unui dispensar medical pe platoul de la Milostea, un obiectiv necesar pentru noi. Vechiul dispensar a fost construit în 1930 şi, chiar dacă arată destul de bine, este amplasat pe un drum lăturalnic. Noul dispensar va deservi trei sate, deoarece va fi amplasat mai aproape de centrul comunei. Cel de-al şaselea proiect, care nu are o valoare foarte mare prevede modernizarea iluminatului public”, a declarat primarul Sorin Romcescu. Tot primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a mai precizat că lucrările de modernizare a Casei de Cultură „Dinu Săraru” sunt aproape de finalizare, lucrându-se în prezent la ultimele retuşuri şi urmând ca, în luna iulie, noul edificiu cultural să fie inaugurat.

Leave a Response