|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Citeste aici ce fac SOLDATII AMERICANI la Valcea! 

soldat

Saber Guardian 2017: Aproximativ 8.000 de militari din Forţele Terestre Române participă la exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate

Aproximativ 8.000 de militari din forţele terestre participă la exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate, cei mai mulţi fiind repartizaţi la Cincu şi la Burduşani, respectiv 1.700 şi 1.500, conform unui comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Saber Guardian 2017: Aproximativ 8.000 de militari din Forţele Terestre Române participă la exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate

Saber Guardian 2017 (SG17) este condus de către Forţele Terestre ale Statelor Unite dislocate în Europa (USAREUR) şi se desfăşoară, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile naţionale ale Bulgariei, României şi Ungariei, cu participarea a 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere.

La nivel naţional, aproximativ 8.000 de militari din forţele terestre participă la exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate.

Astfel, la Cincu, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) se desfăşoară exerciţiul Getica Saber 17, la care participă 1.700 de militari din forţele terestre aparţinând comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” şi Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”, împreună cu 3.300 de militari din Armenia, Croaţia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina. Exerciţiile cu trageri de luptă ale artileriei şi ale blindatelor sunt susţinute de aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române şi ale USAREUR.

În sprijin acţionează structuri de informaţii militare, PSYOPS şi topogeodezice.

La Borduşani, pe braţul Borcea al fluviului Dunărea, se desfăşoară exerciţiul Argedava Saber 17, având ca scop creşterea interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional în cadrul acţiunilor specifice trecerii peste un curs major de apă. Participă peste 1.500 de militari români şi 100 de americani cu aproximativ 400 de mijloace tehnice de luptă.

La aceste exerciţii, participă militari din comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Brigada 1 Mecanizată „Argedava”, Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, Regimentul 528 Cercetare Supraveghere, Batalionul 630 Paraşutişti, Batalionul 307 Infanterie Marină, precum şi structuri de informaţii militare şi PSYOPS. Acţiunile forţelor terestre sunt susţinute de un grup naval din Flotila Fluvială şi aeronave ale Forţelor Aeriene Române.

În scenariul acţiunilor de luptă, militarii răniţi vor fi evacuaţi la spitalele militare instalate la Mihail Kogălniceanu, unde se desfăşoară exerciţiul MASCAL.

Totodată, la Smârdan, la Centrul secundar de instruire se desfăşoară exerciţiul Scutul de foc, la care participă 400 de militari români din Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”, Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” şi Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, împreună cu 30 de militari din Republica Moldova. Militarii se vor antrena în comun, în vederea realizării interoperabilităţii şi capacităţii de acţiune întrunită a subunităţilor de artilerie terestră şi mecanizate, folosind tehnici, tactici şi proceduri standard NATO, specifice armelor.

La Capu Midia, la Poligonul de Trageri Sol-Aer, 25 de militari din Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti” execută trageri în cadrul exerciţiului Tobruq Legacy întrunit cu sisteme GEPARD, iar 80 de militari din Regimentul 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani” execută trageri cu complexele KUB.

În localitatea Râureni, din judeţul Vâlcea, 400 de militari români din Brigada Multinaţională Sud-Est şi din Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” împreună cu 1.000 de militari americani, 130 polonezi, 150 germani, 45 olandezi, 40 macedoneni, 30 sloveni, 35 lituanieni şi 10 britanici vor executa acţiuni de luptă complexe cu trecerea peste un curs de apă pe timpul nopţii.

În acelaşi loc, se va desfăşura şi exerciţiul IEL-MILU ROU 17, exerciţiu planificat de Statul Major al Forţelor Terestre, având ca scop perfecţionarea capacităţii Unităţii Multifuncţionale cu Specific de Geniu pentru Infrastructură Logistică, în vederea planificării şi conducerii acţiunilor structurilor de geniu în sprijinul celor logistice, pe timpul operaţiilor în medii ostile.

La Câmpia Turzii, în cadrul exerciţiului Swift Response, 20 de militari din Regimentul 69 Apărare Antiaeriană „Silvania” participă cu instalaţii GHEPARD împreună cu 100 de militari din Batalionul 24 Vânători de Munte „Cireşoaia” şi execută misiuni de apărare a bazei aeriene.

În localitate Dud-Tăuţ, 300 de militari din Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania” cu 70 de echipamente artileristice participă la exerciţiul SILVANIA 17, care are ca scop exersarea procedurilor de sprijin prin foc a forţelor de manevră.

Conform MApN, în localităţile Brădet, Grohotiş şi Trăisteni, 900 de militari români din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” şi 140 de militari britanici se antrenează în mediu muntos în cadrul exerciţiului SARMIS 17.

Sursa citată precizează că la Babadag 600 de militari din Brigada 9 Mecanizată se antrenează în cadrul exerciţiului MĂRĂŞEŞTI 17, care include trageri cu muniţie reală, deplasări în câmpul tactic, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţilor.

La Bogata şi Jigodin, 200 de militari din Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” participă la exerciţiul de comandament OLT 17.

În localitatea Mihail Kogălniceanu, 15 ofiţeri din cadrul Componentei Operaţionale Terestre, încadrează punctul de comandă înaintat al exerciţiului.

În ceea ce priveşte activitatea militarilor români peste graniţă, la Novo Selo, în Bulgaria, 10 ofiţeri din Statul Major al Forţelor Terestre fac parte din EXCON-ul MND al exerciţiului SABER GUARDIAN 17, dislocat în Centrul de Instruire al Armatei Bulgariei. La Varpolata, Ungaria, vor merge 155 de militari din Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” şi vor participa la exerciţiul cu trageri de luptă BRAVE WARRIOR 17, ce se desfăşoară la Hungarian Defence Forces Bakony Combat Training Center.

Militari din Forţele Terestre Române aparţinând Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” şi din Brigada Multinaţională Sud-Est au însoţit militarii americani din Regimentul 2 Cavalerie în marşul DRAGOON GUARDIAN 17, organizând împreună cu militari din Batalionul 1 CIMIC activităţi de relaţionare cu autorităţile şi comunităţile locale din Arad, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Sinaia, Ploieşti şi Slobozia, unde au organizat expoziţii de tehnică sau ceremonii militare, conform Ministerului Apărării.

„Având în vedere amploarea exerciţiului, asigurarea logistică este foarte importantă. Peste 1.000 de militari din Forţele Terestre Române asigură buna desfăşurare a exerciţiului, rolul principal fiind sprijinul naţiunii gazdă pentru militarii străini din România sau care tranzitează teritoriul naţional. Poliţia Militară a executat peste 350 de misiuni de însoţire a coloanelor militare străine şi româneşti, contribuind la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate”, precizează MApN.

Conducerea Statului Major al Forţelor Terestre coordonează toate activităţile ce se desfăşoară în poligoane, participă la secvenţele de instruire şi verifică modul de asigurare a condiţiilor de trai din taberele amenajate în teren.

Sursa: MEDIAFAX

Leave a Response