Consilierul judetean, Ion Belciu: ZONA BERBEȘTI, RESPECTATĂ DE GUVERNAREA PSD
Am avut și am toată încrederea în președintele partidului meu domnul Liviu Dragnea, atunci când a spus că programul de guvernare înseamnă în primul rând modernizarea României și un trai mai bun pentru concetățenii noștri.
Iată că în aceste zile ni se confirmă încrederea, iar „lupta” pe care am dus-o în campania electorală, alături de Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea și al Consiliului Județean,parlamentari,consilieri județeni,consilieri locali,primari,președinți de organizații și ceilalți colegi ai noștri, a meritat și ne ținem de promisiuni în fața oamenilor.
Trăiesc din anul 1983 în zona Berbești, o zonă frumoasă, dar și o zonă cu mari probleme. Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm sunt pe cale să se rezolve pentru ca iată prin PNDL 2 orașului BERBEȘTI i-au fost alocate urmatoarele investiții: dotare cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Liceul „Preda Buzescu”-800.000, asfaltare drumuri L=2,65 km în Orașul Berbești-3,211,673.65, pentru comuna MATEEȘTI au fost alocate următoarele investiții: reabilitare, modernizare, consolidare și extindere Grădinița cu program normal cu 3 săli de grupă, sat Greci, com. Mateești-863,759.24, rețea de canalizare(tronson 1+2) + stație de epurare(SV1+SV2)-8,979,326.00, iar în SINEȘTI consolidarea, etajarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea școlii com. Sinești-4,574,977.61
La GRĂDIȘTEA se vor moderniza drumuri comunale DC75, DC 79 și drumuri vicinale-12,052,752.00, iar la LIVEZI au fost alocate următoarele investiții:
-Construcție nouă drum comunal Dănciulești Livezi-11,040,666.30
-Înființare rețea apă uzată(canalizare) com. Livezi-16,864,281.35
Și în comuna ALUNU se vor moderniza drumuri de interes local-5,034,839.00.
Așadar comunitățile sunt respectate, iar ce spunea prietenul și colegul meu Constantin Rădulescu, se confirmă, Guvernul României nu privește comunitățile prin culoarea carnetului de partid al primarului.
Voi urmări cu interes derularea acestor investiții și îmi exprim disponibilitatea de a-i sprijini pe colegii mei primari cu orice demers în condițiile legii.
Ion Belciu, consilier judetean PSD
Foto: Viata Valcii