|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Privatizarea Oltchim: Luptă strânsă între Chimcomplex şi White Tiger pentru activele combinatului, ofertele depăşesc 100 milioane euro – surse 

oltchim_sm_770x470_55749300

Doar două oferte, depuse de Chimcomplex Borzeşti (controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza) şi de fondul de investiţii White Tiger, sunt luate în calcul pentru vânzarea activelor combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, au declarat joi surse apropiate negocierilor, pentru News.ro.

”Două firme, Chimcomplex şi White Tiger, au depus ofertă pentru mai multe grupe de active, iar toţi ceilalţi licitează pentru câte un pachet de active. Ofertele celor două companii pentru activele Oltchim pe care vor să le cumpere depăşesc 100 milioane de euro, fiecare. Acum se poartă negocieri cu cei care au depus oferte, se analizează ofertele”, a precizat o sursă avizată, pentru News.ro.

Contactat de News.ro, avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai Oltchim, spune că negocierile sunt în derulare şi nu poate face comentarii pe marginea acestor detalii.

”Acum analizăm ofertele. Sperăm ca până la jumătatea lunii septembrie să fie desemnat câştigătorul licitaţiei. Noi încercăm să accelerăm procesul. Aşteptăm poziţia oficială a Comisiei Europene, dacă este vorba de discontinuitate economică sau nu”, a spus Piperea, pentru News.ro.

Acesta afirmă că, în cazul în care Comisia Europeană consideră că este vorba de un ajutor de stat, atunci acesta nu va fi pus în sarcina cumpărătorului, ci rămâne la vânzător.

”Sperăm să convingem Comisia Europeană că nu e vorba de ajutor de stat”, a mai spus Piperea.

Pentru cumpărarea de active ale combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă, au fost depuse în total nouă oferte.

Surse aproapiate procesului de privatizare au declarat, pentru News.ro, că opt oferte au fost depuse până joi, 6 iulie, ora 18.00, termenul limită pentru depunerea de oferte angajante, însă nicio ofertă nu a fost depusă din partea grupului germano-polonez PCC, acţionar minoritar al combinatului.

Cele opt oferte depuse până la termenul limită au venit de la Chimcomplex Borzeşti (controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza), IPP, Louisiana Chemical (SUA), GFR Group (Gruia Stoica, care a făcut o ofertă pentru vagoanele deţinute de Oltchim), Aiotech, Dynamic SG Galaţi (care a mai cumpărat active de la Oltchim în 2013) şi BNS Group.

A noua ofertă fost depusă de către fondul de investiţii White Tiger, cu capitaluri americane şi britanice, puţin după termenul limită, spun sursele citate.

Ofertele pentru cumpărarea de active ale Oltchim au fost depuse electronic.

Termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea pachetelor de active ale combinatului Oltchim, aflat în insolvenţă, a fost prelungit de două ori, ultimul termen fiind 6 iulie, ora 18.00.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active.

Compania a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, şi o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/privatizarea-oltchim-lupta-stransa-intre-chimcomplex-si-white-tiger-pentru-activele-combinatului-ofertele-depasesc-100-milioane-euro-surse_141690.html#ixzz4omqlkJSw

Leave a Response