|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Infractiuni rutiere la Madulari, Berbesti si Voineasa 

politisti3_23507000

 

      În urma controalelor din trafic din acest weekend, polițiștii au depistat din nou șoferi sub influența alcoolului, dar și fără permis de conducere

În seara zilei de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea-Biroul Rutier au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 24 de ani din comuna Muereasca, având o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, fiindu-i întocmit dosar penal. La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au oprit în trafic, pe raza comunei Mădulari, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 17 ani din municipiul Drăgașani. Acesta era însoțit de mama lui, o femeie de 39 de ani. În urma verificărilor a rezultat că băiatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie, iar mașina îi fusese încredințată de mama lui. Pe numele celor doi a fost înregistrat un dosar penal.

Tot la data de  4 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Berbești, au oprit în trafic, în oraș, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 53 de ani, din Berbești, în urma controlului rezultând că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

În noaptea de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Voineasa au oprit în trafic, pe Drumul Național 7A, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 44 de ani din comuna Nicolae Bălcescu. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 5/6 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din muncipiu, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, fiindu-i întocmit dosar penal.

 

Leave a Response