|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Trei incendii au pârjolit judeţul Vâlcea în mai puţin de două zile… 

incendiu2-1024x580-715x400

 

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au intervenit în Brezoi, strada Făgetu, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă proprietatea lui H.M. Când pompierii au ajuns la locul intervenţiei, acoperişul casei era cuprins de flăcări. Incendiul a fost stins după aproximativ o jumătate de oră de la sosirea pompierilor. Primele investigaţii arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma unor scăpări de gaze de la sistemul de alimentare cu gaz metan. În noaptea de joi spre vineri, la ora 00.20, pompierii au fost solicitaţi în Râmnicu Vâlcea, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară. Flăcările s-au declanşat în interiorul autovehiculului, unde au ars elementele combustibile din interior în proporţie de 30%. Incendiu a fost stins în scurt timp, înainte ca flăcările să se propage şi la restul autovehiculului. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma folosirii focului deschis de către o persoană neidentificată. Timp de patru ore pompierii vâlceni s-au luptat în dimineaţa zilei de joi, 3 august, pentru stingerea unui incendiu la un restaurant situat în punctul Trei Stejari din Horezu. Alarma la ISU Vâlcea s-a dat la ora 06.35, astfel că a fost necesară intervenţia a trei autospeciale cu apă şi spumă. 11 subofiţeri au fost angrenaţi pentru lichidarea incendiului, astfel că acesta a fost stins la ora 10.30. „Până la stingerea incendiului au ars aproximativ 60 mp. din acoperişul din lemn acoperit cu învelitoare din carton bituminat şi s-au degradat bunuri electrocasnice din interior şi pereţii. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma neizolării necorespunzătoare a canalului de evacuare a gazelor fierbinţi şi necurăţirea acestuia de grăsime”, a spus lt. col. Cătălin Popescu, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea. Pentru evitarea unor incendii asemănătoare, pompierii vin cu o serie de recomandări: n verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; n coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; n coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

Leave a Response