|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Ocnele Mari merită un primar adevărat 

 „Ziarul de Vâlcea“ sprijină oameni competenţi

Ocnele Mari merită un primar adevărat

Petre Iordache, fost director al SC CLIPA SRL din Ocnele Mari, actualmente consilier al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, va candida anul viitor pentru a deveni primar al oraşului Ocnele Mari. El este susţinut de Partidul Democrat dar şi de foarte mulţi prieteni care-i ştiu activitatea profesională, cariera şi capacităţile organizatorice. „ Ziarul de Vâlcea” a publicat în ultimii ani mai multe articole critice referitoare la situaţia din Ocnele Mari, la modul în care actuala administraţie s-a implicat (mai bine spus nu s-a implicat!) în rezolvarea problemelor cetăţenilor din zonă şi la activitatea actualului edil Radu Gheorghe, care nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor celor care l-au votat în 2004. În acest context publicăm azi un scurt interviu luat la sfârşitul săptămânii trecute domnului Iordache sperând că demersul nostru îi va ajuta pe cetăţenii din acest oraş al judeţului nostru să se orienteze mai bine la alegerile următoare.

– De ce vreţi să ajungeţi primar?

Vreau să fac mai mult pentru oraşul Ocnele Mari şi pentru locuitorii lui.  Am câteva proiecte îndrăzneţe. Dar realiste, care vor scoate localitatea din anonimat. Sunt convins că localnicii, precum şi instituţiile statului îmi vor acorda tot sprijinul, dacă voi fi consecvent şi voi şti să le susţin.

 – Aţi putea să detaliaţi câteva astfel de proiecte sau le ţineţi încă secrete?

Pe lângă nevoile imediate (drumuri, podeţe, străzi, trotuare, parcuri, locuri de joacă, parcări), voi avea în vedere realizarea unor proiecte cu atragere de fonduri pentru apă, gaz, canalizare, acţiuni concrete de atracţie turistică pentru zonele arheologice, pentru cele două ştranduri cu apă sărată şi, nu în ultimul rând, pentru olărit. Sarea şi olăritul vor trebui să redevină simbolurile localităţii.

– Cum poate fi reabilitat Ocnele Mari, cum poate fi salvat oraşul şi staţiunea?

Localitatea poate fi, cu siguranţă, reabilitată, în primul rând, prin stabilizarea zonelor care pun în pericol comunitatea şi apoi ecologizarea acestora, dar pentru aceasta este nevoie de o mână de fier. Ocnele nu trebuie să mai fie un oraş de sinistraţi, ci o staţiune prosperă, aşa cum a fost în anii adolescenţei mele.

 – Ce nu au făcut autorităţile administrative şi puteau să facă?

Este foarte clar că autorităţile administrative locale, dar şi cele centrale, nu au făcut totul pentru ca oraşul să renască într-un ritm mai rapid. Nu există, nici la ora actuală, un punct de vedere comun între administraţia locală şi instituţiile centrale privind viitorul acestei localităţi. Există foarte multă incertitudine în acest sens.

– Care credeţi că ar fi rolul  consiliului local de acolo, putea să facă consiliul mai mult pentru Ocne?

Şi consiliul local putea să facă mai mult în privinţa viitorului localităţii, prin promovarea unor hotărâri care să clarifice multe din problemele cu care se confruntă comunitatea. De multe ori, fenomenul de instabilitate este întreţinut chiar de către acesta, prin lipsa de consens în abordarea multor probleme. Pe viitor, este necesar ca localnicii să aleagă consilierii cu mult mai mult discernământ. Un om care nu a făcut nimic  trainic la viaţa lui care nu este nu este dinamic şi serios, nu are ce căuta în rândul consilierilor locali.

 –  De ce credeţi că aţi fi mai bun decât primarii anteriori?

Am încercat, şi cred că am reuşit, să demonstrez de-a lungul anilor, că sunt un om al faptelor, al lucrului bine făcut, nu al vorbelor fără acoperire, că sunt un om de cuvânt. Sunt energic, cu multă iniţiativă. În plus, iubesc oamenii din Ocnele Mari şi vreau, împreună cu ei, să fac din acest oraş un loc de care să fim mândri. Sunt convins că voi face mult mai mult decât toţi primarii anteriori.

 – Ce anume se poate face pentru crearea de locuri de muncă? Pentru ridicarea nivelului de trai în localităţi?

În primul rând, prin sprijinirea investitorilor autohtoni, dar şi străini, care pot crea noi locuri de muncă, cu repercusiuni directe în ridicarea nivelului de trai al locuitorilor. Dacă, la ora actuală, s-ar face o analiză serioasă asupra terenurilor disponibile ale Primăriei Ocnele Mari am ajunge la concluzia că acestea se pot concesiona unor investitori, în condiţii avantajoase, care să-i determine să construiască, nu numai pentru ei, ci şi pentru comunitate.

Traian Guminski

Leave a Response