|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Emiterea deciziilor de impunere pentru veniturile realizate în anul 2006 

Emiterea deciziilor de impunere pentru veniturile realizate în anul 2006

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, până la 30 septembrie 2007, prin administraţiile finanţelor publice teritoriale subordonate, a emis 15.560 de Decizii de impunere anuală pentru anul 2006, pe baza datelor din declaraţiile speciale privind veniturile realizate, depuse de contribuabili şi a celorlalte informaţii aflate la dispoziţia Fiscului.
De reţinut! Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au depus declaraţia de venit, impozitul pe venit va fi stabilit, potrivit prevederilor legale, din oficiu.

• Restituirea sumelor din deciziile de impunere

Din deciziile de impunere anuală pot rezulta diferenţe de restituit înscrise sub denumirea de diferenţe de impozit „constatate în minus”. În aceste situaţii, contribuabililor li se vor transmite şi înştiinţările de compensare/restituire. Restituirea diferenţelor de impozit stabilite în deciziile de impunere se va efectua astfel: diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei înscrise în decizia de impunere anuală sau rămase după compensarea cu eventualele debite neachitate, după caz, rămân în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare. Aceste sume se restituie în numerar, numai la solicitarea contribuabilului, sau atunci când, cumulat, suma de restituit depăşeşte limita menţionată; diferenţele de impozit cuprinse între 5, inclusiv, şi 150 lei se restituie prin mandat poştal; diferenţele de impozit mai mari de 150 lei, inclusiv, se restituie de unităţile de trezorerie în numerar, la data programării înscrisă în Înştiinţarea de restituire sau potrivit opţiunii exprimate de contribuabili (virament bancar sau mandat poştal). Programarea se face în funcţie de capacitatea fiecărei unităţi de trezorerie. În situaţia în care nu a fost confirmată primirea deciziei de impunere, se va proceda la comunicarea acesteia, în condiţiile art. 44 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin publicitate prin afişarea concomitent la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a ANAF, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Decizia de impunere anuală se consideră comunicată în termen de 15 zile de la data afişării anunţului. Deciziile de impunere anuală cu diferenţe de impozit de regularizat “zero” pentru veniturile realizate din cedarea folosinţei bunurilor, se editează într-un exemplar şi se comunică contribuabililor prin publicitate, conform art. 44 alin. (2) lit. d din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin afişarea pe pagina de internet a ANAF. La solicitarea expresă a contribuabililor, deciziile de impunere anuală menţionate la alineatul precedent se transmit acestora.

• Plata sumelor din deciziile de impunere

În deciziile de impunere anuală pot fi determinate diferenţe de plata care sunt înscrise ca diferenţe de impozit „constatate în plus”. Contribuabilii care au sume de achitat conform deciziilor de impunere anuală au obligaţia de a plăti aceste sume în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează accesorii conform art. 84(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În atenţia restanţierilor!

Plata obligaţiilor fiscale vă scuteşte de înscrierea pe lista datornicilor

În vederea descurajării acumulărilor de arierate bugetare de către contribuabili, persoane juridice, exclusiv microîntreprinderile, precum şi operatorii economici pentru care s-a început procedura de reorganizare judiciară şi faliment, Ministerul Economiei şi Finanţelor va actualiza, până pe data de 29 octombrie a.c.., lista contribuabililor care înregistrează obligaţii restante la bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetelor: de stat, asigurărilor sociale de stat, asigurărilor de sănătate şi cel al asigurărilor de şomaj.
Obligaţiile restante la 30 septembrie 2007 ale firmelor vâlcene vor fi publicate pe site-ul Ministerul Economiei şi Finanţelor, la adresa http://anaf.mfinante.ro.
În acest context, DGFP Vâlcea atrage atenţia datornicilor că pot evita publicarea în listă prin achitarea obligaţiilor restante faţă de buget până la data de 25 octombrie a.c.

În septembrie a.c.,

 Fiscul vâlcean a stabilit suplimentar pentru buget 2.078 mii de lei

În luna septembrie a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a acţionat pentru îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor care decurg din obiectivele strategice stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pe linia identificării faptelor de evaziune fiscală, structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Vâlcea au avut în vedere verificarea: creşterii gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizării veniturilor bugetului general consolidat şi reducerii arieratelor; modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare; comportamentului contribuabililor, toate aceste obiective vizând întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile. Astfel, în luna septembrie, personalul Activităţii de Inspecţie Fiscală şi al compartimentelor de control fiscal persoane fizice de la unităţile fiscale teritoriale a efectuat 140 de acţiuni de control, rezultatele inspecţiilor fiscale concretizându-se în stabilirea unor venituri suplimentare pentru bugetul general consolidat în sumă totală de 2.078 mii lei. Suma este formată din: 1.896 mii lei – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele înregistrate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 164 mii lei – accesorii aferente debitelor stabilite suplimentar; 18 mii lei provenind din amenzi contravenţionale.

Formularul 101 – fără viza consultantului fiscal
 Preşedintele ANAF este de acord cu propunerea senatorilor

În data de 17 octombrie a.c., în Senatul României, comisiile reunite – Comisia de buget-finanţe, activitatea bancară şi piaţa de capital şi Comisia economică, industrii şi servicii – au dezbătut unele prevederi ale Ordonanţei nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Membrii comisiilor au decis să propună plenului Senatului eliminarea prevederii prin care, de la 1 ianuarie 2008, se instituia obligativitatea certificării Formularului 101 – Declaraţia de profit anual – de către un consultant fiscal, pasul următor constituindu-l dezbaterea măsurii în Camera Deputaţilor. Într-un comunicat de presă pe această temă, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Daniel Chiţoiu, a declarat: “în urma discuţiilor avute în cadrul comisiilor reunite, am fost de acord cu propunerea de a fi eliminat din Ordonanţa nr. 47 articolul care prevedea ca declaraţiile anuale fiscale să fie vizate de un consultant fiscal”.

Leave a Response