|marți, noiembrie 19, 2024
  • Follow Us!

Spirulina vârstei a ІІІ-a 

 Spirulina vârstei a ІІІ-a

 Spirulina, algă microscopică marină de culoare verde, este părintele a tot ce-i viu, cea mai veche plantă de pe pământ. Având formă spiralată şi culori ce variază între verde închis şi verde-albăstrui, acestea au dimensiuni măsurabile în microni (milionimi de metru). Se pare că ele ar fi fost primele forme de viaţă pe Terra. De pildă, în spirulină putem descoperi trei milioane şi jumătate de ani din existenţa planetei noastre codificaţi în acizii săi nucleici – ADN şi ARN. În acelaşi timp, toate microalgele furnizează respiraţia proaspătă originară, care a condus la dezvoltarea vieţii pe pământ. Au existat perioade în istoria omenirii când mulţi au trebuit să se întoarcă la aceste forme primare de viaţă, ca suport nutritiv de supravieţuire.

Spirulina (Spirulina Platensis) conţine o puternică combinaţie de substanţe esenţiale pentru organismul uman, unele dintre ele fiind extrem de rare şi neîntâlnite în hrana vegetală.

Se stie că legendarii asceti ai Americii de Sud şi aborigenii africani, care locuiau în jurul lacului Ciad, se diferenţiau prin sănătate deosebită şi prin longevitate tocmai datorită faptului că foloseau în alimentaţie spirulină.

Spirulina este cea mai bogată sursă naturală de aminoacizi, proteine, vitamine şi minerale.Uşor digerabilă, ea oferă organismului toţi nutrienţii  esenţiali. În combinaţie cu Ginkgo biloba şi ginsengul alb protejează  celulele şi ţesuturile împotriva deteriorării, menţine funcţia  cognitivă, prelungeşte  capacitatea de memorare pentru persoanele trecute de 45 ani, stimulează circulaţia  sângelui în arterele  periferice şi la nivelul  sistemului nervos central.

Ajută  la menţinerea  glicemiei normale în sânge. Produsul  asigură  energia  fizică şi mentală, crescând performanţele şi reactivitatea creierului. Optimizează  activităţile cerebrale şi susţine  sistemul imunitar păstrând  sănătatea vâstnicilor . 

Pentru  mai multe detalii sunaţi la 0724330875 sau scrieţi la ionutmoraru@softnet.ro 

Leave a Response