Constantin Radulescu: Urări de sănătate deplină și succes în noul an școlar tuturor elevilor valceni!
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a participat, astăzi, la festivitățile organizate cu prilejul deschiderii noului an școlar 2017-2018, la mai multe unități de învățământ din județul Vâlcea.
“Copiii vin cu emoție și entuziasm la școală, dar noi, cei care susținem învățământul vâlcean – autorităţi, părinți și cadre didactice – avem o misiune extrem de importantă, aceea de a le asigura toate condiţiile pentru desfăşurarea unui proces instructiv – educativ performant.
Această misiune depinde de modul în care sunt crescuți și educați acești copii, prin intermediul cărora, dacă ne facem datoria, putem privi cu mai multă încredere în viitor.
Avem în față multe provocări și multe probleme pe care trebuie să le abordăm cu atenție sporită, însă, împreună, prin dialog, prin colaborare și spirit de echipă, putem pune zi de zi o piatră la temelia unei școli vâlcene moderne și adaptate la cerințele educaționale actuale.
Tuturor vă adresez cele mai bune gânduri, urări de sănătate deplină și succes în noul an școlar!
Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!“ – Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea.