Nu avem decât doi parlamentari
Nu avem decât doi parlamentari
Sunt judeţe din România care au mai mulţi parlamentari decât un stat american. Iar majoritatea statelor americane au suprafaţa mai mare decât a ţării noastre. Un recent sondaj comandat de organizaţia judeţeană a PNL a dovedit ceea ce noi ştiam de mult timp. Că mulţi dintre parlamentari sunt degeaba. Că numărul acestora ar putea fi lesne redus. Că poate ar fi bine să avem un Parlament unicameral. Pentru buget ar fi foarte bine. Aceşti indivizi toacă anual sume colosale. Fiecare în parte înghite mult mai mult decât salariu. Iar eficienţa s-a văzut în fiecare dintre legislaturi. Vâlcea nu a avut niciodată mai mult de 2-3 parlamentari care şi-au dovedit eficienţa deşi au fost situaţii în care aveam chiar un mandat de senator în plus. Conform sondajului efectuat de BCS deputaţii Emilian Frâncu şi Aurel Vlădoiu au fost remarcaţi de aproape 30 la sută din cei chestionaţi. În acelaşi timp 31,66 la sută din persoanele chestionate declară că nici unul dintre cei 9 parlamentari nu a făcut nimic pentru Vâlcea iar 24,89 la sută declară că nu ştiu care dintre ei a făcut ceva pentru judeţul nostru. Celelalte voturi „ de încredere” au fost acordate celorlalţi 7 parlamentari care au avut timp mai mult de propriile afaceri, de cariere, de călătorii. În acest sens poate este un lucru excelent pentru PSD care a pus-o pe deputata Rovana Plumb pe loc eligibil pentru europarlamentarele din noiembrie dacă onorabila şefă a femeilor social democrate nu este percepută decât de 6 persoane din 900 chestionate ca fiind benefică pentru această populaţie. Este un semnal clar pentru partide care ar trebui să înceteze în cele din urmă cu sinecurile, cu vânzările de locuri eligibile, cu propulsarea în Parlament a unor indivizi sau individe care nu au nimic în comun cu locuitorii chemaţi la urne să-i voteze. Măcar la noi în judeţ şefii organizaţiilor politice ar trebui să fie fermi atunci când se fac listele iar populaţia ar trebui să aleagă nu după orientarea politică ci după numărul de vâlceni get beget aflaţi pe locuri eligibile. Pentru că este evident că dacă cei 9 parlamentari ar fi realizat fiecare în parte măcar jumătate din cât au realizat cei doi deputaţi ,recunoscuţi pentru munca depusă în încercarea de a face lobby pentru atragerea de fonduri în favoarea diferitelor instituţii sau comunităţi locale din judeţ.
Traian Guminski