Handbalul valcean, in DECLIN!
Multe aşteptări, deocamdată puţine reuşite din partea echipei de primă ligă HCM Rm. Vâlcea în debutul noii ediţii dde campionat a Ligii Florilor. Gruparea antrenată de profesorul Aurelian Roşca a avut, în prima parte a campionatului, două partide de foc, partidde care au arătat că, deocamdată, jocul echipei nu se leagă. La Braşov, vâlcencele au fost, totuşi, aproape de un rezultat pozitiv, dar acasă, cu SCM Craiova, echipa a fost de nerecunoscut.
„Municipalele” s-au mai reabilitat după victoria din runda a 3-a, când au câştigat la Bistriţa. Sigur că, dacă analizăm echipelee din campionat, nu luăm în calcul campioana din urmă cu un sezon a Europei, o nucă prea tare pentru toate celelalte echipe. Deocamddată, SCM Craiova are, ca şi bucureştencele, punctaj maxim. La fel şi Corona Braşov. Zalăul lui Tadici ţine aproape, cu 6 puncte (două victorii din 3 partide), ca şi CSM Roman. Vâlcea este într-un „pluton” de 8 echipe care au câte 3 puncte. Deocamdată, doar nou-promovata CSM Slatina nu are niciun punct.
Aşa cum era de aşteptat, golavarajul cel mai mare il are gruparea din Capitală, +30, urmată de craiovence, cu +21. Vâlcea, care ocupă acum locul 7, are un golavaraj negativ. În trei partide oficiale, fetele antrenate de porofesorul Aurelian Roşca au marcat 69 de goluri, dar au primit 71, deci golavarajul e unul negativ, -2. Ultimele două clasate au cel mai slab golavaraj. Gruparea din Slobozia are 68 de goluri marcate, dar 83 primite (-15), iar CSM Slatina are 70 de goluri marcate în 3 etape, în schimb are 87 de goluri primite (-17).
Campionatul Ligii Florilor se întrerupe pentru a da posibilitatea Naţionalei lui Ambros Martin să pregătească meciurile din preliminariile Euro 2018, cu Austria (meci ce se va juca la Rm. Vâlcea) şi cu Portugalia, în deplasare.