Şi antrenorii sunt sancţionaţi pentru indisciplină
La Comisia de Disciplină a AJF
Şi antrenorii sunt sancţionaţi pentru indisciplină
Puţine au fost cazurile în care Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea a luat în discuţie unele situaţii iminente pe terenul de fotbal, un fault în postură de ultim apărător sau faulturi iminente de joc. În astfel de situaţii nici sancţiunile forului condus de Constantin Lazăr nu au fost prea dure, cei vinovaţi fiind sancţionaţi cu o etapă de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / I din Regulamentul Disciplinar.
Trei victorii decise la „masa verde”
Comisia de Disciplină a stabilit şi câteva rezultate decise la „masa verde” din diferite motive. Jocul de fotbal FC Govora – Viitorul Rm. Vâlcea se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei oaspete, ca urmare a neasigurării asistenţei medicale de către echipa gazdă, aceasta fiind sancţionată şi cu penalitate conform art. 40 din Regulamentul Disciplinar. Jocul de fotbal Viitorul Olanu – Voinţa Orleşti se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei gazdă, ca urmare a neprezentării echipei oaspete, conform art. 40 din Regulamentul Disciplinar. Jocul de fotbal Nycoil Guşoeni – Avântul Amărăşti (scor 3-2 pe teren) se omologhează cu scorul de 0-3 în favoarea echipei oaspete ca urmare a faptului că echipa gazdă a folosit un jucător substituit, conform art. 44 din Regulamentul Disciplinar, delegatul echipei gazdă, Gheorghe Bâzoi, se sancţionează cu avertisment şi penalitate conform art. 43 din Regulamentul Disciplinar.
A jignit arbitrul şi va sta doar două etape
Jucătorul Bogdan Ciucă (Victoria Ştefăneşti), eliminat în meciul cu Oltul Ioneşti pentru proteste repetate şi cuvinte jignitoare la adresa arbitrului, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / III din Regulamentul Disciplinar. Jucătorul Viorel Praporgescu (FC Lăpuşata), eliminat în meciul de la FCO Brezoi pentru călcarea unui adversar când jocul era oprit, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar. Jucătorul Bogdan Pestrea (Luncavăţul Popeşti), eliminat în meciul de la Vartex Rm. Vâlcea pentru bruscarea arbitrului, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar.
Lazăr, Nicula şi Catargiu, la „raport”
Antrenorul Ion Lazăr (AS Mihăeşti), eliminat din incinta terenului la meciul de la Topologul Galicea pentru proteste şi injurii la adresa arbitrului, continuând cu un astfel de comportament şi în tribună, a fost sancţionat cu patru etape de suspendare şi penalitate, conform art. 69 / III din Regulamentul Disciplinar. Antrenorul secund Bogdan Nicula (Forestierul Băbeni), eliminat din incinta terenului la meciul cu CSM Drăgăşani pentru proteste şi injurii la adresa arbitrului, iar după meci l-a înjurat pe arbitrul asistent şi i-a ameninţat pe oficialii AJF, a fost sancţionat cu un şase de suspendare şi penalitate, conform art. 69 / III din Regulamentul Disciplinar. Antrenorul Lucian Catargiu (Luncavăţul Popeşti), care a protestat şi a adus injurii la adresa arbitrului, părăsind singur terenul înainte de a fi eliminat, a fost sancţionat cu şase etape de suspendare şi penalitate, conform art. 53 şi art. 16 din Regulamentul Disciplinar. (I. Gerea)