|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Infracţiuni rutiere în Suteşti, Costeşti, Glăvile şi Horezu 

politistii

 

În data de 20 septembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost prezenţi în trafic, desfăşurând acţiuni pentru creşterea gradului de disciplină rutieră pe drumurile publice. Cu acest prilej, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.480 de lei şi au reţinut un permis de conducere, dar au retras şi trei certificate de înmatriculare. Astfel, oamenii legii din Suteşti au oprit pentru control pe DN 67 B, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul pus în circulaţie avea numerele provizorii expirate din 18 septembrie a.c. Şi poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Pietrari au fost prezenţi în trafic. Astfel, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, a condus un ansamblu de vehicule, compus dintr-o autoutilitară şi semiremorcă, pe Drumul Judeţean 646, pe raza comunei Costeşti, fără a deţine permis de conducere auto corespunzător ansamblului de vehicule pus în circulaţie. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale. În urma unei acţiuni pe linia prevenirii combaterii accidentelor rutiere, în cursul zilei de marţi, 19 septembrie, un puşti, de doar 13 ani, a fost prins la volanul unei maşini. Fapta a fost constatată de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti, iar minorul, care desigur că nu deţinea permis de conducere, rula cu maşina pe DJ 676 B, pe raza comunei Glăvile. În cazul de faţă s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul, fără permis de conducere, pe drumurile publice şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. Zilele trecute, poliţiştii vâlceni au fost prezenţi în trafic, desfăşurând acţiuni pentru depistarea persoanelor care comit infracţiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 18 septembrie, poliţiştii din Horezu au tras pe dreapta o maşină, pe DJ 665, la volanul căreia se afla un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Vaideeni. I s-au cerut actele la control, iar în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul pus în circulaţie era radiat, iar numărul de înmatriculare montat pe autoturism era fals.

Leave a Response