|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

IPS Varsanufie: „Patriarhul Justinian i-a cinstit pe sfinții români și a arătat dragoste față de credincioși prin lucrarea socială pe care a desfășurat-o” 

dsc_5087

Duminică, 24 septembrie, credincioșii din orașul Băbeni au trăit momente de bucurie duhovnicească prilejuite de prezența și slujirea Înaltpreafințitului Părinte Arhiepiscop  Varsanufie.

Părintele Arhiepiscop a fost întâmpinat de autoritățile locale, preoți și credincioși la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir,  unde, după Sfânta Liturghie, a săvârșit slujba de sfințire a noului așezământ social al Parohiei Băbeni III și a dezvelit placa comemorativă așazată pe fațada bisericii în care slujit preotul Ioan Marina.

În cuvântul de binecuvântare și învățătură împărtășit preoților și credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a precizat că „această ctitorie a clucerului Ioan Lahovary din anul 1849, a fost renovată de preotul Ioan Marina care i-a adăugat pridvorul și a redat-o cultului, după ce aproape jumătate de secol fusese închisă cultului. Acest fapt ne încredințează deopotrivă de simțul gospodăresc al viitorului patriarh, precum și de sentimentele de dragoste pe care le avea față de sfintele locașuri de cult pe care a căutat să le înnoiască și pentru care, mai târziu, în perioada regimului comunist ateu, a luptat împotriva distrugerii lor. Prin lucrările gospodărești și prin activitățile sociale desfășurate, preotul Ioan Marina a devenit model pentru preoții care slujesc în această comunitate, pentru că astăzi am săvârșit slujba de sfințire a noului așezământ social al parohiei. Suntem, așadar, chemați să înțelegem din lucrarea patriarhului Justinian că preoții și credincioșii au datoria de a-și îngriji bisericile, de a participa cu evlavie la sfintele slujbe dar și de a împlini cuvântul Evangheliei prin ajutorarea oamenilor sărmani și a tuturor celor care au nevoie de ajutorul nostru”.

Tot în aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a participat la pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, oraganizat în orașul Băbeni.

O părticică din moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost așezată spre închinare și binecuvântare în Biserica Buna Vestire, sfântul devenind astfel și ocrotitor al orașului Băbeni. La finalul pelerinajului, Înaltpreasfinția Sa a precizat că „biserica aceasta se remarcă în rândul locașurilor închinate lui Dumnezeu nu doar prin slujirea patriarhului Justinian ci și prin faptul că a fost sfințită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, a cărui canonizare, din rânduiala lui Dumnezeu s-a petrecut în vremea celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Justinian i-a cinstit pe sfinții români și a arătat dragoste față de credincioși prin lucrarea socială pe care a desfășurat-o. Avem datoria de a-i cinsti și noi pe sfinți, iar cinstirea trebuie să fie mărturisită și, de aceea, vă îndemnăm să săvârșiți acatistele rânduite de Biserică în cinstea sfinților și să fiți prezenți la biserică în ziua prăznuirii lor, pentru a nădăjdui în permanență în ajutorul și mojlocirea acestora înaintea Preasfintei Treimi”, a încheiat Chiriarhul Râmnicului.

Leave a Response