Prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în mănăstirea ce i-a fost închinată în Râmnicu-Vâlcea
Mulțime de preoți, credincioși și pelerini, au participat astăzi, 27 septembrie, la sărbătorirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în mănăstirea zidită spre cinstirea sa în orașul pe care l-a păstorit între anii 1705-1708.
Mănăstirea Antim a fost sfințită anul trecut, 2016, an în care a fost comemorat solemn de Patriarhia Română, de către un ales sobor de arhierei în frunte cu reafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și alți ierarhi din Biserica Ortodoxă Română și din Bisericile Ortodoxe surori.
Cinstirea și recunoștința de care Sfântul Antim se bucură în Arhiepiscopia Râmnicului a determinat zilele acestea organizarea unor evenimente culturale și duhovnicești, începute cu așezarea Bustului Sfântului Ierarh în fața Prefecturii Vâlcea și continuate cu simpozioane, concerte și expoziții. Toate acestea au fost încununate în ziua de 27 septembrie prin participarea clerului și credincioșilor la slujba oficiată în ziua prăznuirii sale.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de ierarhi din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
În cuvântul de învățătură împărtășit celor care au cerut ajutorul și mijlocirea sfântului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a subliniat că „Dumnezeu l-a înzestrat pe ierarhul de origine georgiană cu daruri alese: minte ageră, darul priceperii și iscusinței în sculptură și în pictură. Era pasionat de aceste două laturi artistice și, în același timp, era preocupat de contemplarea lui Dumnezeu în rugăciune, în meditație, era iubitor de cele sfinte, adevărate și drepte”.
Înaltpreasfinția Sa a menționat pelerinajul suferinței din tinerețea sfântului care, la maturitatea vârstei, intelectuale și duhovnicești, a ajuns, în anul 1690 la curtea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, unde s-a remarcat în diferite ascultări, dar mai ales în cea de tipograf.
„Ridicat la rangul de episcop al Râmnicului în anul 1705, și-a continuat lucrarea sa nu numai de ierarh, ci și de scriitor și tălmăcitor al cărților sfinte, tipărind aici nouă cărți. Vrednicia sa l-a propus să fie, după un testament al mitropolitului Teodosie, în anul 1708, mitropolit al Țării Românești. În această demnitate, Sfântul Antim continuă tipărirea de carte, pe care o considera hrană duhovnicească pentru cler și popor. Deși georgian de neam, s-a identificat cu poporul pe care l-a păstorit într-atât încât a învățat limba română atât de bine încât, prin scrierile sale, a îmbogățit-o, ridicând limba literară și liturgică la cea mai mare înălțime.
Păstorește până în anul 1716. Călătorește, se ostenește în activitatea sa misionară în toate părțile Mitropoliei Țării Românești, aducând hrană duhovnicească păstoriților săi. Poposește în cetăți și în sate, îmbărbătează pe toți preoții și credincioșii, dându-le hrana izvorâtă din învățăturile cele folositoare.
Cele mai de seamă scrieri ale sale sunt Didahiile, cele 28 de predici la praznicele împărătești, la sărbătorile Maicii Domnului și diferite tâlcuiri la Sfintele Evanghelii. A tipărit 63 de cărți, dintre care 21 în limba română.
S-a dovenit a fi și un iubitor al lăcașurilor de cult, ctitorind biserici și mănăstiri, sau restaurându-le pe cele zidite de înaintașii săi, a înființat o școală de caligrafie, o școală de sculptură, o școală de pictură, dar a gândit să lase și o operă nemuritoare, întrupare a credinței, a operei și calităților sale: biserica Mănăstirii Antim, făcută după planul său propriu. Întreaga lucrare poartă amprenta sfințeniei, sfințenie primită și prin jertfa mucenicească săvârșită în anul 1716”.
Binecuvântând obștea mănăstirii și pe cei care au luat parte la sărbătorirea Sfântului Antim, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a subliniat cinstirea de care Păstorul Eparhiei Râmnicului din anii 1705-1708 se bucură din partea clerului și credincioșilor din zona Olteniei de sub munte, mulțumind ierarhilor, autorităților locale, monahilor, preoților și credincioșilor pentru împreuna rugăciune săvârșită în această zi.