|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

La o zi de la eliberarea din închisoare, un bărbat din Bălceşti a ameninţat doi poliţişti chiar în sediul Poliţiei 

inchisoare1
Un bărbat de 40 de ani, din oraşul Bălceşti, condamnat pentru fapte de ultraj împotriva poliţiştilor şi eliberat din detenţie pe 27 septembrie, la o zi de la plecarea din închisoare a ameninţat doi poliţişti chiar în sediul Poliţiei Bălceşti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. Bărbatul în cauză a ameninţat cu acte de violenţă, în sediul Poliţiei Bălceşti, doi poliţişti care nu se aflau în instituţie la acel moment, conform Agerpres.
El a fost acuzat de ultraj împotriva poliţiştilor în trei cauze penale care au fost conexate şi a fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea. A executat pedeapsa şi a fost eliberat din închisoare pe 27 septembrie anul acesta. El a fost reţinut în cursul zilei de 28 septembrie şi va fi prezentat vineri Judecătoriei Bălceşti cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Response