Nesimţiţii
Când un înţelept îţi spune că eşti prost, trebuie să-ţi dea de gândit. Dar, când un prost îţi spune că eşti prost, trebuie să-l ignori. Singura problemă pe care ţi-o pui este, totuşi, „de unde ştii care-i înţeleptul şi care-i prostul?“ Aşa gândea Giugiuc inspectorul, deunăzi, când, venit într-un control la bodega „NOTA“ de pe strada Pacific, tânăra de la Bar îşi povestea viaţa uneia la telefon.
– Bună ziua! cu voce caldă , Giugiuc inspectorul, îşi făcu simţită prezenţa.
– Imediat! Luaţi loc! Imediat! îi făcu semne fata indiferentă.
Şi, în timp ce îşi scotea actele din geantă, Nuţa, barmaniţa, se răstea în telefon: Să nu mă mai cauţi! Ce, eşti şmecher? Da? Atunci dă-ţi un cap în gură! Nu-i de ajuns că te lauzi că-mi faci curtoazie profesională, doar ca să afle Cristicul meu, ca să-mi faci probleme? Lasă-mă în pace! Că te spun lui tata şi ştii şi tu că nu te înghite. Ieri era gata-gata să vină la mine, că nu ştiu cine i-a şoptit că te ţii după mine. Şi ştii că poate să fugă. Doar a mai făcut vreo zece inşi să fugă… Cum, nu ştii cum? Cu cuţitul în dinţi, că el nu acceptă concurenţa, ca şi statul, care pedepseşte furtul din buzunare…
Giugiuc, inspectorul, ciuli urechile, căci nu pricepu nimic. „Ce are statul cu amorezul ei? Cu furturile din buzunare, cu concurenţa… Câtă nesimţire! Nici nu se sinchiseşte de prezenţe mea aici. A unui inspector, fie el de la fisc, de la sănătate, de la consumatori, că acolo a ajuns lumea nouă care a tras după ea şi ţărişoara asta pentru care trudim încă!“…
…Şi nu mai ţipa la mine, că nu sunt nici măcar amanta ta, şi nu mă mai trimite în Africa mă-tii, că nu am nici părul negru, nici creţ. Auzi? Şi nu-mi spune despre Cristicul meu, că mă înşeală, pentru că ştiu cu cine, şi unde şi când, dar încă nu mi-am dat seama cu ce, că el doar pe mine mă iubeşte, auzi? Bagă-ţi minţile-n cap şi lasă-mă în pace!…
N-a mai avut răbdare Giugiuc, ca să-şi termine spiciul Nuţa- barmaniţa, pentru că observă că un client era foarte agitat şi de vreo două ori intenţionase să riposteze la invitaţiile de a sta liniştit.
– Domnişoară, terminaţi odată, chiar nu aveţi ruşine de mine, de ceilalţi consumatori?
– Da! Ce doriţi? Se înfurie barmaniţa
– Uite, domnul de acolo, e foarte agitat, caută disperat ceva şi înjură.
– Şi ce-i cu asta? Ştiu, i-a dispărut portofelul!
– De unde ştii?
-Pentru că e la mine! Răspunsul îl lăsă mut pe inspector, dar îl şi îndârji, „atacând“ direct actele de provenienţă a mărfurilor, licenţele necesare funcţionării bodegii, vizele, carnetele de sănătate şi altele, făcând şi el pe… nesimţitul, în ciuda rugăminţilor Nuţei, a lacrimilor şi a promisiunilor ei. Chiar plăpumoase…
„Pe dracu, unde e băţoasa de mai înainte?!“ gândi Giugiuc- inspectorul, încercând să fie chit, să glumească şi el…
– Ce iei când te doare capul, domnişoară?
– Cred, că o aspirină, îi răspunse Nuţa- barmaniţa, ţinându-se, chiar cu mâna de cap.
– Şi când te dor picioarele?
– Nu ştiu!
– Îţi spun eu: Taxiul. Că-mi ajunge câtă nesimţire ne-am etalat.
George Achim
