Un nou loc de joacă modernizat inaugurat de primarul Mircia Gutău
Miercuri dimineaţa, primarul Mircia Gutău împreună cu viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu şi alături de mai mulţi consilieri locali au inaugurat locul de joacă modernizat de la Grădiniţa ”Cozia” de pe str. Regina Maria. Lucrările efectuate pe o suprafaţă de 267 mp au constat în aşternerea stratului specific, montarea a 7 echipamente noi, recondiţionarea celor existente care se prezentau în bună stare, împrejmuirea cu gard şi porţi de acces şi montarea de bănci şi coşuri de gunoi. Facilitatea recent modernizată este destinată atât copiilor de la grădiniţă, cât şi celor care locuiesc în cartier. Prezentă la eveniment, directoarea acestei unităţi preşcolare, Elena Ilie, a mulţumit administraţiei municipale pentru lucrările de modernizare, adăugând că, în acest fel, i-a făcut fericiţi pe micuţii care învaţă şi se joacă aici. Cu ocazia inaugurării, primarul Mircia Gutău a anunţat că acţiunea va continua – nu mai departe de începutul săptămânii viitoare urmând să fie finalizat un alt loc de joacă pe strada Florilor – astfel încât, în decurs de doi ani de la demararea acestei iniţiative, toate spaţiile destinate celor mici să-şi îmbunătăţească radical înfăţişarea.
Biroul de Presă