|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Râmnicul – sufocat cu gaze de eşapament 

Râmnicul – sufocat cu gaze de eşapament

Traficul infernal din municipii şi oraşele traversate de drumuri naţionale sau europene este o problemă stringentă a municipalităţii. Blocajele din marile intersecţii din Râmnicu Vâlcea sunt cunoscute de şoferi, ele fiind o problemă a administraţiei locale şi poliţiei de cel puţin doi ani. Ele sunt cauzate de creşterea alarmantă a numărului de maşini, în condiţiile în care infrastructura a rămas neschimbată. Poliţiştii vâlceni sunt şi ei bulversaţi, deoarece orele de vârf, după care se ghidau până în urmă cu 4-5 ani nu mai există acum, aglomeraţia putând să paralizeze traficul oricând. Zilele ploioase sunt însă coşmarul şoferilor. Circulaţia este, de asemenea din ce în ce mai periculoasă, deoarece există familii care au şi două trei maşini, iar pe străzi au apărut o grămadă de motociclete, scutere şi ATV-uri. Comisarul Ilie Voica, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea spune că, în prezent, se derulează un studiu de trafic comandat de Primăria Râmnicului şi plătit din fonduri alocate de la bugetul local, care presupune o monitorizare a traficului într-o anumită perioadă, după care vor urma posibilele soluţii de sistematizare a traficului. Planurile autorităţilor locale includ realizarea de şase sensuri giratorii în municipiu, precum şi tot atâtea în intersecţiile cu principalele drumuri naţionale la ieşirile din oraş, care să ajute la fluidizarea circulaţiei în intersecţii. Oficialii din primărie au promis şi achiziţionarea unui sistem modern de semaforizare, controlat de computer, care va varia durata semafoarelor în funcţie de traficul din zona respectivă. De asemenea, o lucrare edilitară ce va veni să ajute la fluidizarea circulaţiei în oraş este construirea bulevardului Dem Rădulescu din cartierul Ostroveni, fără de care oraşul va fi sufocat de traficul greu. Potrivit reprezentanţilor SPR, o arteră care să ocolească centrul oraşului şi să facă legătura cu staţiunea Olăneşti ar fi ideală pentru a devia camioanele din zona centrală.

Leave a Response