Sedință EXPLOZIVĂ a CJSU Vâlcea pe tema depozitului de deşeuri din Măldăreşti
Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, convoacă luni, 9 octombrie 2017, începând cu ora 14:00, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, la sediul Instituției Prefectului, Județul Vâlcea. Ordinea de zi a ședinței va cuprinde următoarele puncte: situaţia actuală a incendiului declanşat pe amplasamentul depozitului de deşeuri din comuna Măldăreşti, administrat de SC SACOMET SA Horezu. Stadiul acţiunilor întreprinse de către Primăria comunei Măldăreşti, stabilite prin Hotărârea C.J.S.U. Vâlcea nr.24/08.09.2017, în vederea continuării activităţilor de stingere a incendiului pe amplasamentul respectiv (materialul va fi prezentat de către (î) inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență – Vâlcea, domnul lt.col. Dan Pascaru și de către primarul comunei Măldărești, domnul Ion Bociog); măsuri întreprinse pentru diminuarea efectelor alunecării haldei de steril din pct. Gropile, comuna Alunu şi situaţia locativă a celor 8 familii evacuate. Stadiul lucrărilor de tubare a albiei pârâului Olteţ în zona respectivă (materialul va fi prezentat de către primarul localității Alunu, domnul Cristian Birăruţi, de către directorul societății CET Govora SA – Direcţia Exploatare Minieră Berbeşti, domnul Milorad Cumpănăşoiu și de către directorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt, domnul Liviu Alexandru Pietrişi); executarea, în regim de urgenţă, a lucrărilor de întreţinere a culoarelor de siguranţă ale Liniei Electrice Aeriene (LEA) 20 kV Derivaţie Obârşia Lotrului (materialul va fi prezentat de către șeful serviciului Managementul Activelor şi Dezvoltare Râmnicu Vâlcea – CEZ Distribuţie Oltenia, domnul Stoian Constantin); situaţiile de urgenţă înregistrate pe raza judeţului Vâlcea în perioada 17 iulie – 8 octombrie 2017, inventariate la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă Vâlcea (materialul va fi prezentat de către directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, domnul Valeru Amza); alocarea unei construcţii uşoare din elemente modulare familiei Vâlvoi Constantin din comuna Alunu, sat Ilaciu, a cărei locuinţă prezintă multiple degradări ale structurii de rezistenţă (materialul va fi prezentat de către domnul Laurențiu Papa, șeful serviciului deconcentrate din cadrul Instituției Prefectului județului Vâlcea); prezentarea, spre analiză şi aprobare, a Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2017 – 2018; prezentarea, spre analiză şi aprobare, a Planului de activități al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea pe anul 2018; reorganizarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, a membrilor consultanţi şi a grupurilor de suport tehnic. Materialele vor fi prezentate de către (î) inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență – Vâlcea, domnul lt.col. Dan Pascaru.