Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 1 milion de euro pentru construirea unei grădiniţe în Ostroveni
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 16 octombrie 2017, a aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Grădiniţă cu program prelungit Ostroveni” şi indicatorii tehnico-economici, la valoarea totală de 4.635.172 lei cu TVA (peste 1 milion de euro), din care C+M la valoarea de 4.034.548 lei cu TVA. S-a mai aprobat devizul general – cheltuieli neeligibile PNDL (buget local) pentru obiectivul de investiţii „Grădiniţă cu program prelungit Ostroveni” la valoarea de 1.173.117 lei cu TVA, iar cheltuielile eligibile PNDL (buget de stat) sunt de 3.462.055 lei cu TVA. Proiectul „Grădiniţă cu program prelungit Ostroveni” a fost inclus in Programul National de Dezvoltare Locala aprobat prin OMDRAPFE nr.3615/12.07.2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investitii si sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului naţional de dezvoltare locala, judeţul Valcea, in perioada 2017 – 2020. Prin Hotararile Consiliului Local nr.283 si nr.302 din data de 26.07.2017 a fost aprobat Studiul de Fezabilitate si indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investitii „Grădiniţă cu program prelungit Ostroveni”, la valoarea totala de 6.168.650 lei cu TVA lei, respectiv 5.188.740 lei fara TVA, din care C+M la valoarea de 4.786.110 lei cu TVA, respectiv 4.021.940 lei fara TVA, precum si modul de finanţare a acestei investitii.. În urma depunerii la MDRAPFE a documentaţiilor aferente obiectivului de investitii mai sus mentionat, s-au solicitat completări, clarificari sau modificări cu privire la încadrarea cheltuielilor de investitie in standardul de cost, a includerii indicatorilor tehnico-economici intr-o anexa la hotarare, precum si la detalierea contribuţiilor de cofinantare a investitiei din bugetul local si bugetul local. Cheltuielile prevăzute in Devizul General iniţial aprobat, nu se incadrau in standardul de cost, aceste cheltuieli urmând a fi finantate din bugetul local, ca si cheltuieli neeligibile. Aceste cheltuieli erau determinate, in special de dotările necesare funcţionarii grădiniţei (ex. mobilier, echipamente de prepare a hranei, etc), de natura terenului si a sistemului de fundare special (ex. fundare indirecta pe piloţi), precum si de sistemul constructiv adoptat, inclusiv finisaje. În consecinţa, proiectantul a modifica, conform solicitării MDRAPFE, Studiu de Fazabilitate incadrandu-se in standardul de cost, cerinţa obligatorie, prin eliminarea cheltuielilor aferente dotărilor, acestea urmând a fi achiziţionate distinct pana la punerea in funcţiune a grădiniţei. De asemenea, a fost revizuit sistemul constructiv, inclusiv finisaje stabilit iniţial, iar cheltuielile suplimentare datorita sistemului de fundare special au fost incluse in subcapitolul 1.2. – Amenajare terenului, ca si cheltuieli care se vor fi suportate din bugetul local.