|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

PSD doreşte ca populaţia Râmnicului să fie consultată în privinţa parcării din centrul municipiului 

 Poziţie fermă a preşedintelui Ion Tudor:

PSD doreşte ca populaţia Râmnicului să fie consultată în privinţa parcării din centrul municipiului

Este adevărat că în perioada din urmă am fost contactaţi, Organizaţia Municipală Râmnicu Vâlcea a PSD, pentru susţinerea unei campanii de strângere de semnături împotriva realizării în centrul oraşului a unei mari parcări subterane. Nu vreau să numesc aici partidele care au iniţiat-o şi pe acelea care par că o vor susţine. Eu doresc să se ştie doar că decizia noastră este aceea a consultării locuitorilor municipiului, nu a impunerii voineţei cuiva prin chestionare de tipul DA sau de tipul NU. Este o decizie care poate influenţa direct viaţa multora dintre noi şi cred că o putem lua împreună, toţi locuitorii municipiului,  de aceasta dată. Suntem un  partid cu mulţi membri la Râmnicu Vâlcea, dar asta nu înseamnă că vom participa la o decizie luată într-un birou de câtiva lideri care nu-şi argumentează susţinerea proiectului sau negarea lui. În cazul în care nu se va organiza o consultare publică, vom avea grijă să ne întrebăm majoritatea membrilor PSD cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea şi consilierii noştri vor vota aşa cum ne vor spune colegii de partid. Am dorit să fac publică această poziţie pentru a risipi speculaţiile privind comportamentul consilierilor noştri locali pe această tema.

Ion TUDOR, Preşedinte Organizaţia Municipală Râmnicu Vâlcea a PSD

NR – Titlul aparţine redacţiei

Leave a Response