|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Falimentul primăriilor?! 

faliment

 

A aflat cineva câte primării au pus lacătul pe uşă, după ce aleşii locali şi-au mărit salariile, conform OUG 9/2017 şi Legii salarizării unitare, cu zeci de milioane de lei, precum şi pe cele ale angajaţilor, cu alte zeci de procente?

Dar câte primării se pregătesc să închidă, ştie cineva? Sau, câţi copii au abandonat sau vor abandona şcoala, fiind nevoiţi să meargă kilometri întregi, prin ploaie şi zăpezi, până în satele apropiate, acolo unde învaţă, cu toţii, la grămadă, pe motiv că primarii nu mai au bani de motorină şi de întreţinere a microbuzelor şcolare?

Dar câte investiţii se mai fac în satele româneşti cu aspect de descoperiri arheologice, de Ev Mediu, cu buda-n fundul curţii, fără apă curentă şi fără canalizare, fix la 10 ani de la „pătrunderea prin efracţie” a ţării, în UE? Sau în drumurile mocirloase, pline de gloduri, rahaţi şi găinaţ, care vin de nicăieri şi merg spre niciunde, denumite cu nume de miniştri?

Sigur, poate are cineva impresia că întrebările-astea nu-şi mai au rost. Greşit, întrucât ce spuneam mai sus nu e vreo glumă. Tot mai multe primării din ţară asta tristă, sufocată de umor, ţipă că-şi pun lacătul de gât, fiind în pragul falimentului.

De ce?! Întrucât, la patru luni de la săvârşirea legii salarizării, prea multe administraţii locale au ajuns la fundul sacului. De ce?! Pentru că toţi băieţii deştepţi de prin primării şi-au crescut salariile cu peste 25-30 la sută – de vreme ce legea a stabilit asta -, ca să-i prindă pe primari şi pe „vici” din urmă, cu veniturile, fără să se gândească, vreunul, o secundă, la bugetul instituţiei, rămas tot ăla vechi.

Aşa că gospodarii satului nu mai au bani nici de salarii, nici de servicii, nici de vreunele de care ar mai fi nevoie prin localitate.

Ne vom întoarce, în curând, la viaţa anilor ’90, în gen şi „culoare”, pe când satele româneşti erau pierdute în beznă, poliţia „timorată”, ca şi inexistentă – afară că le ţinea de „şase” hoţilor şi pungaşilor -, „uzina” de apă secată, paza obştească lăsată la vatră, spargerile şi tâlhăriile frecvente.

Ce se va întâmpla, pentru ca, totuşi, să avem şi primari cu indemnizaţii europene, angajaţi cu salarii „aliniate” şi uşi de primării desferecate?

Păi, dacă guvernul nu le va trimite bani, iar ei nu vor mai avea buget, atunci vor renunţa la investiţii, vor mări taxele şi impozitele locale, vor tăia ajutoarele sociale, vor trimite câţiva amărâţi în şomaj şi, astfel, îşi vor „încropi” bugetul necesar pentru salarii.

Iar guvernul – după cum sună declaraţiile lui Dragnea -, bani de la bugetul central n-o să prea trimită, în teritoriu, până prin 2020, care e an electoral.

„Orice primărie este autonomă, are libertatea prin hotărârile consiliului local să aprobe atât statul de funcţii, organigrama cât şi bugetul. Ei hotărăsc câţi bani alocă pentru salarii şi câţi alocă pentru dezvoltare. Au această autonomie pe care au cerut-o, şi în mod corect au cerut-o, pentru că este un principiu european, dar în acelaşi timp au şi responsabilitatea deciziilor pe care le iau” le-a explicat Dragnea celor interesaţi.

Aşa că, de acum, primari, „pe ei, pe mama lor,/pe mama contribuabililor!”.

Marian Sultanoiu (gandul.info)

 

Leave a Response